Nouă persoane au suferit răni grave sâmbătă seara, după un atac cu cuțitul într-un tren care circula de la Doncaster către Londra. Alte zece persoane au fost transportate la spital, însă nu au fost raportate decese.
Două persoane au fost arestate, iar Poliția Transporturilor Britanice (BTP) a declarat incidentul „major”, precizând că ofițerii de contraterorism sprijină ancheta. Inițial a fost activat codul „Plato”, folosit în cazul unui „atac terorist în masă”, însă acesta a fost ulterior anulat, relatează CNN.
Martorii au povestit scene de panică și sânge în tren. O persoană a declarat că a auzit „țipete și strigăte” înainte să vadă un bărbat cu o rană gravă la braț, iar un alt pasager a văzut un suspect imobilizat cu Taser. Un alt călător, a relatat că un bărbat mai în vârstă a intervenit pentru a proteja o fetiță atacată, primind și el răni.
Videoclipuri publicate pe rețelele sociale arată persoane rănite ieșind din stația Huntingdon și zeci de vehicule de poliție și ambulanțe la fața locului. Poliția a mobilizat ofițeri înarmați și a făcut un apel la calm, iar prim-ministrul Keir Starmer a declarat că situația este „profund îngrijorătoare” și a mulțumit serviciilor de urgență.
Ministrul Apărării, John Healey, a calificat incidentul drept „atac izolat”, iar autoritățile continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
Starmer a declarat pe rețelele sociale: „Gândurile mele sunt alături de toți cei afectați, iar mulțumirile mele merg către serviciile de urgență pentru intervenție. Oricine se află în zonă ar trebui să urmeze sfaturile poliției”.




























































