Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

MEC cere anularea „Legii Educației” aprobate în Găgăuzia: „Încalcă grav prevederile legislației”

Găgăuzia drapel stema
06 noiembrie 2025, ora 17:08

Autoritățile de la Chișinău cer anularea„Legii Educației” aprobată de către Adunarea Populară a Găgăuziei în cadrul ședinței din 3 noiembrie. Conform Ministerului Educației (MEC), hotărârea încalcă grav prevederile legislației naționale privind competențele autorităților publice.

Potrivit unui comunicat emis de către instituție, conform articolului 39 din Codul educației al Republicii Moldova, MEC este singura instituție publică care are competența legală de a stabili, redacta și aproba standardele educaționale de stat. Totodată, doar acest minister are autoritatea juridică de a aproba planul-cadru de învățământ și, implicit, lista disciplinelor școlare.

Mai mult decât atât, Curtea Constituțională, prin decizia din 10 decembrie 2013, a menționat că, „pornind de la obligația pozitivă a statului de a asigura dreptul la instruire, autoritățile publice centrale sunt obligate de a aproba planul-cadru de învățământ unic pentru predarea disciplinelor școlare, iar elaborarea listei disciplinelor și a denumirilor acestora este prerogativa autorităților publice centrale”. Prin aceeași decizie, CC a subliniat că „promovarea politicii lingvistice de stat ține de competența Ministerului Educației”.

Prin urmare, autoritățile din Găgăuzia nu pot crea standarde educaționale proprii sau modifica planurile-cadru naționale, inclusiv disciplina „Istoria românilor și universală”, care rămâne obligatorie în școli.

„Deși susținem inițiativele de învățare a limbii găgăuze și a poporului găgăuz, aceste proiecte nu pot fi promovate în detrimentul dreptului la studierea limbii materne (române, bulgare sau ucrainene) și nici nu trebuie să aducă atingere principiului egalității de acces la educație pentru toți copiii, indiferent de etnie”, se arată în comunicatul MEC.

Potrivit autorităților de la Chișinău, nota explicativă a proiectului de lege, care urmărește restabilirea „obiectivității științifice” în predarea istoriei Găgăuziei, reprezintă o ingerință asupra curriculei naționale. În plus, competențele Adunării Populare din Găgăuzia trebuie exercitate respectând legislația națională și ierarhia actelor normative.

„Așa-numita „Lege a Educației” a fost adoptată fără consultarea prealabilă a Ministerului Educației și Cercetării, ceea ce încalcă principiile fundamentale ale procesului legislativ, respectiv transparența decizională, consultarea publică și avizarea de specialitate”, mai precizează autoritățile.

În acest context, Ministerul urmează să examineze atent conținutul legii adoptate în raport cu cadrul legal național și va solicita Adunării Populare a Găgăuziei să anuleze actul respectiv.

Anterior, în 2016, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o lege în domeniul educației, însă, la solicitarea Ministerului Educației, Curtea Supremă de Justiție a decis anularea acesteia, considerând-o ilegală.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente