Un tribunal din Paris a decis luni eliberarea anticipată a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, care va aștepta în libertate judecarea apelului. Fostul lider, condamnat la cinci ani de închisoare pentru conspirație privind finanțarea campaniei sale din Libia, a stat 20 de zile după gratii înainte de a fi eliberat, transmite Reuters.
Procurorul a propus ca Nicolas Sarkozy să fie eliberat până la judecarea apelului, cu condiția să fie plasat sub supraveghere judiciară strictă și să nu ia legătura cu ceilalți inculpați sau martori din dosar. Deoarece nu este considerat un risc de fugă, instanța a aprobat eliberarea sa sub control judiciar, impunându-i și interdicția de a părăsi teritoriul Franței.
Judecătoarea Nathalie Gavarino a explicat că executarea pedepsei a început rapid din cauza „gravitații extraordinare” a faptei comise, iar Sarkozy fusese încarcerat luna trecută la penitenciarul La Santé din Paris.
În vârstă de 70 de ani, fostul președinte a fost găsit vinovat de conspirație criminală, fiind acuzat că apropiații săi au încercat să obțină fonduri pentru campania sa prezidențială din 2007 de la liderul libian Muammar Gaddafi. Sarkozy a fost însă achitat de celelalte capete de acuzare, inclusiv de corupție și finanțare ilegală a campaniei.
Sarkozy a respins în mod constant acuzațiile, afirmând că este victima unei răzbunări motivate de ură.
Fostul președinte nu a fost prezent în sala de judecată, dar a participat la ședință prin videoconferință din închisoare. În fața instanței, el a spus că va respecta toate cerințele impuse de justiție dacă va fi eliberat și a reiterat atașamentul său față de Franța.
Referindu-se la perioada petrecută după gratii, Sarkozy a recunoscut că experiența a fost extrem de dificilă, declarând: „E greu. Foarte greu — așa cum trebuie să fie pentru orice deținut. Aș spune chiar că e epuizant”.






















