Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1358: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”

12 noiembrie 2025, ora 23:28

Federația Rusă urmărește să cucerească Ucraina în trei etape. Anul 2026 va fi decisiv pentru ucraineni. Vladimir Putin ar putea captura Odesa și să taie accesul țării la Marea Neagră, iar riscul ca Rusia să invadeze alte țări est-europene ar putea crește considerabil, inclusiv pentru Republica Moldova, notează Gândul cu referire la publicația americană Foreign Affairs.

Luptele urbane din orașul Pokrovsk s-au intensificat marți, odată cu intrarea trupelor rusești în această locație cheie din Donețk, aflată sub presiune militară de peste un an, scrie Reuters. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că situația este „dificilă”. Între timp, liderul ucrainean a promis că țara sa va fi și mai apărată, postând imagini cu distrugeri ale dronelor de atac ale Rusiei.

UPDATE Negocierile de pace dintre Federația Rusă și Ucraina au fost suspendate până la sfârșitul anului din cauza lipsei de progrese, a declarat viceministrul de externe al Ucrainei, Serhii Kisliția, potrivit Insider. Declarația a fost făcută în contextul în care Rusia a declarat că este gata să reia negocierile de pace cu Ucraina la Istanbul.

UPDATE Prim-ministrul Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, a declarat miercuri că a înaintat Parlamentului o cerere privind demiterea miniștrilor Justiției și Energiei, în urma unei anchete privind corupția din sectorul energetic, scrie Reuters.

UPDATE 13.500 km² de căi navigabile din Ucraina sunt pline cu mine și explozibili, anunță ONU, potrivit Le Figaro. Minele se găsesc pe aproape toate căile navigabile, inclusiv pe principalul râu al țării, Nipru, și pe coasta Mării Negre, arată estimările publicate miercuri de ONU. Pe o zonă de mărimea Muntenegrului, „13.500 de kilometri pătrați din căile navigabile ale Ucrainei, inclusiv râul Nipru, lacurile și coasta Mării Negre, sunt potențial contaminate”, a transmis Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Ucraina într-un comunicat de presă.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski urmează să decreteze sancțiuni la adresa omului de afaceri Oleksandr Tsukerman și a asociatului său, Timur Mindich, implicați într-un amplu scandal de corupție, scrie Kyiv Independent, care citează o sursă din cadrul Biroului prezidențial.

UPDATE Nouă țări europene, printre care și Ucraina, s-au alăturat deciziei de a prelungi sancțiunile UE împotriva liderilor Transnistriei, o regiune separatistă susținută de Rusia și recunoscută internațional ca parte a Moldovei. La 27 octombrie 2025, Consiliul UE a decis să prelungească măsurile restrictive împotriva conducerii regiunii Transnistria din Moldova până la 31 octombrie 2026. Țările care s-au aliniat deciziei Consiliului UE sunt Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Ucraina, scrie Digi24.

UPDATE Moscova a înființat oficial o nouă ramură a forțelor sale armate, „Forțele Sistemelor Fără Pilot”, în urma ordinului președintelui rus Vladimir Putin de a face războiul cu drone pe deplin operațional până la sfârșitul anului 2025, anunță Kyiv Post.

UPDATE Bulgaria mai are provizii de benzină pentru o lună, în contextul sancțiunilor americane impuse Lukoil, care deţine cea mai mare rafinărie a ţării, Burgas, şi cea mai mare parte a infrastructurii de depozitare şi conducte, a declarat marţi preşedintele Agenţiei rezervelor de stat, Assen Asenov, transmite Reuters.

UPDATE Jens Stoltenberg, ministrul norvegian al finanțelor, a declarat miercuri că țara sa ar putea sprijini un plan al Uniunii Europene de a utiliza activele rusești înghețate în beneficiul Ucrainei, dar că nu va folosi fondul său suveran de investiții, cel mai mare din lume, drept unic garant financiar al acestui mecanism, relatează Reuters.

UPDATE Un fost ofițer militar ucrainean, încarcerat în Italia și care s-a aflat în greva foamei, acuză autoritățile că îl supun unui tratament dur pentru a-l determina să mărturisească în legătură cu participarea sa în sabotajul conductei Nord Stream în 2022, potrivit BBC, citat de Euromaidan Press.

UPDATE Ministrul ucrainean al Justiției, Herman Haluşcenko, a fost suspendat pe fondul desfășurării unei ample anchete anticorupție din sectorul energetic al țării. Măsura suspendării a fost luată la o zi după ce procurorii l-au acuzat pe un aliat apropiat al președintelui Zelenski că a orchestrat o schemă de delapidare în sumă de 100 de milioane de dolari. Corespondentul BBC transmite că această anchetă patrunde adânc în rândul membrilor guvernului ucrainean, potrivit Rador.

UPDATE Izolată de piețele occidentale, Rusia își caută sprijinul financiar la Beijing. Moscova va emite în decembrie primele obligațiuni guvernamentale în yuani, într-o încercare de a transforma moneda chineză în principalul instrument de finanțare al statului, scrie Digi24.

UPDATE Bulgaria, urmând exemplul Germaniei şi Ungariei, a solicitat o excepţie din partea SUA privind aplicarea sancţiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deţine singura rafinărie bulgară, a confirmat miercuri în parlamentul de la Sofia ministrul bulgar al Energiei, Jecho Stankov, relatează agenţia EFE.

UPDATE Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina la Istanbul, a declarat miercuri un responsabil al Ministerului rus de Externe, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS, potrivit Reuters. Discuţii faţă în faţă între cele două părţi nu au mai avut loc de la întâlnirea lor în 23 iulie în aceeaşi metropolă turcă. TASS îl citează pe Aleksei Polişciuk, şeful Departamentului II pentru ţările CSI (Comunitatea Statelor Independente) din MAE rus, declarând că oficialii turci au cerut în repetate rânduri reluarea negocierilor. „Echipa rusă este pregătită, mingea este în terenul Ucrainei”, a spus oficialitatea diplomatică rusă, potrivit Agerpres. Moscova este „de asemenea pregătită să discute cu colegii noştri americani reluarea pregătirilor pentru summit”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat presei ruse marţi. El a adăugat că Budapesta rămâne locul preferat pentru un eventual summit Putin-Trump „dacă şi când colegii noştri americani îşi vor reînnoi propunerea”.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev discută despre proiectele din domeniul gazelor naturale şi despre consecinţele sancţiunilor impuse de SUA companiilor petroliere ruse în cadrul unor întâlniri care au loc marți și miercuri la Moscova, a anunţat Kremlinul, relatează Reuters.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a prezentat un raport care i-a fost transmis de comandantul-șef al Forțelor Armate Ucrainene, Oleksandr Sirski, despre situația de pe front. Potrivit liderului ucrainean, situația cea mai dificilă este în sectorul Pokrovsk și în regiunea Zaporijjia. ‘Cea mai mare atenție este acordată în prezent sectorului Pokrovsk și regiunii Zaporijjia, unde rușii își sporesc efectivele de militari și amploarea atacurilor. Situația de acolo este dificilă, în mod special din cauza condițiilor meteorologice, care sunt propice atacurilor’, a scris el pe rețelele de socializare. ‘Situația din Kupiansk este relativ mai ușoară: soldații noștri obțin rezultate, iar aceasta este o tendință pozitivă care se înregistrează de câteva săptămâni’. ‘De asemenea, am discutat cu comandantul-șef despre pregătirea atacurilor noastre – care sunt direcțiile concrete și rezultate așteptate. Sancțiunile ucrainene pe termen lung trebuie să fie în vigoare non-stop, iar acest lucru este pus în aplicare’, a adăugat Zelenski, potrivit Rador.

UPDATE Autoritățile de la Chișinău au aprobat vânzarea singurului lor port maritim, Giurgiulești, către compania de stat românească Autoritatea Portuară Constanța. Pentru analiștii militari ruși, această preluare este un dezastru. Unul dintre obiectivele principale ale războiului lui Putin în Ucraina era cucerirea orașului port Odesa, apoi singurul port al Moldovei, Marea Neagră devenind astfel „lac rusesc”, scrie NewsWeek.

UPDATE Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) anunţă că a obţinut „noi dovezi” într-un dosar privind tentativa de asasinat asupra mitropolitului Tihon Șevkunov, cunoscut drept „duhovnicul” preşedintelui rus Vladimir Putin.

UPDATE Rusia a recoltat anul acesta peste 135 milioane tone de cereale, cu randamente record la soia boabe şi rapiţă, a informat premierul Mihail Mișustin, transmit Xinhua şi Interfax. De asemenea, a anunţat oficialul rus, producţia de lactate şi de brânză a crescut în 2025. În plus, Rusia se apropie de obiectivele privind laptele, cartofii şi legume, incluse în doctrina de securitate alimentară, a adăugat Mishustin, conform Agerpres.

UPDATE Autoritățile ucrainene au anunțat miercuri că au împiedicat o serie de atacuri teroriste planificate de un agent al serviciilor secrete ruse. Bărbatul intenționa să organizeze asasinate la comandă și explozii în locuri aglomerate din capitală, inclusiv într-o stație de metrou și în mai multe centre comerciale. „Datorită acțiunilor preventive, au fost dejucate planurile inamicului și a fost identificat cel ce organiza crimele la comandă”, a comunicat Serviciului de Securitate al Ucrainei, citat de Interfax-Ukraine.

UPDATE Deputaţii din Kazahstan au adoptat miercuri, 12 noiembrie, mai multe amendamente prin care interzic promovarea ”orientărilor sexuale netradiţionale” în spaţiul public şi în media din această ţară din Asia Centrală, o aliată a Rusiei, în care există o lege asemănătoare, relatează AFP.

UPDATE Orașul ucrainean Harkov a fost vizat de un atac rusesc cu drone Shahed în dimineața zilei de 12 noiembrie. Potrivit informațiilor preliminare, mai multe case particulare au fost avariate, iar o persoană a fost rănită, informează RBC. Atacul a fost confirmat de primarul orașului Harkov, Igor Terehov, pe Telegram, precum și de șeful Administrației Militare Regionale Harkov, Oleg Sinegubov.

UPDATE Criza de combustibil din Rusia a ajuns atât de gravă, încât autoritățile de la Moscova vor permite folosirea alcoolului în benzină. Măsura vine după ce mai multe rafinării rusești au fost lovite de drone ucrainene, ceea ce a redus producția de petrol și combustibil cu aproximativ 10% în ultimele luni. Ministerul Finanțelor propune modificarea legii astfel încât rafinăriile să poată adăuga până la 10% alcool etilic în benzina de tip AI-92, cea mai folosită în țară. Până acum, proporția de alcool nu putea depăși 1,5%. Eliminarea taxei pe alcoolul folosit la producerea benzinei ar trebui să crească stocurile interne cu aproximativ 100.000 de tone pe lună, notează Antena 3 CNN. Specialiștii atrag însă atenția că benzina AI-92 are o cifră octanică mai mică decât alte tipuri precum AI-95 sau AI-98, ceea ce o face mai puțin performantă și mai periculoasă pentru motoarele care nu sunt adaptate. În plus, autoritățile iau în calcul și folosirea unui aditiv numit monometilanilină pentru a crește cifra octanică, deși substanța este considerată toxică și cancerigenă, fiind interzisă în majoritatea țărilor.

UPDATE Transporturile de petrol rusesc rămân din ce în ce mai mult fără cumpărători din cauza sancțiunilor americane, care au vizat Rosneft și Lukoil. Potrivit Reuters, două petroliere care transportau aproximativ 1,5 milioane de barili de țiței au fost forțate să ancoreze în apropierea Canalului Suez și au fost transformate în „instalații plutitoare de depozitare”. Între timp, India, un important cumpărător de petrol rusesc, a început negocierile cu principalele țări producătoare din Orientul Mijlociu pentru a înlocui petrolul luat din Rusia, scrie The Moscow Times.

UPDATE Criza Lukoil riscă să arunce în aer prețurile la pompă. Motorina a depășit din nou pragul de 8 lei pe litru, iar specialiștii avertizează că este doar începutul. Statul român are la dispoziție mai puțin de zece zile pentru a evita închiderea rafinăriei Petrotel. Prețurile la carburanți au luat din nou avânt, în contextul crizei Lukoil, scrie NewsWeek.

UPDATE Rusia încearcă să înfrângă voința Kievului de a lupta cu atacuri mai frecvente, în masă, cu drone și rachete asupra sectorului său energetic. Dar un expert birtanic a descoperit găselnița Ucrainei, care a apelat la cel mai bun contraatac împotriva Moscovei, lovitura care îl poate doborî pe Putin. Armata Kievului recurge la atacuri numeroase asupra sectorului de rafinare a petrolului din Rusia, ceea ce ar duce la tăierea mijloacelor de finanțare ale mașinii de război a dictatorului.Din această vară, războiul din Ucraina a căpătat o nouă dimensiune. Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, lansând nouă atacuri în masă de la începutul lunii octombrie, arată într-o analiză John Lough în publicația Chatham House. Cel mai recent, de vineri și sâmbătă, folosind o combinație de drone și rachete balistice, a dus la lungi întreruperi de curent în toată țara, afectând furnizarea de căldură și apă în mai multe orașe, scrie Ziare.com.

UPDATE Cotaţiile petrolului au crescut marţi, impulsionate de impactul noilor sancţiuni impuse de Statele Unite asupra industriei petroliere ruse şi de aşteptările privind încheierea iminentă a blocajului guvernamental din SUA, în timp ce îngrijorările legate de supraproducţie au limitat avansul, relatează Reuters, citat de news.ro.

UPDATE Ucraina a demis consiliul de supraveghere al Energoatom din cauza unei anchete de corupție. Prim-ministrul Iulia Svyrydenko a anunțat că va fi realizat un nou audit al companiei. Autoritățile ucrainene au înlocuit consiliul de supraveghere al agenției pentru energie nucleară Energoatom, după ce a fost deschisă o anchetă privind presupuse acte de corupție, a declarat marți prim-ministrul Iulia Svyrydenko.

UPDATE Țările UE se află în pragul unei crize socio-economice din cauza conflictului din Ucraina și a dorinței de a învinge Rusia, transmite în cea mai recentă amenințare Serviciul de Informații Externe al Rusiei. „Belgia va fi trasă la răspundere în mod sever în cazul confiscării activelor rusești”. Acest lucru este menționat într-un comunicat al Biroului de presă al Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse, primit de TASS.

UPDATE Moscova a anunțat marți că a descoperit o operațiune a Direcției Principale de Informații a Ucrainei (HUR) și a „manipulatorilor britanici” ai acesteia, care aveau ca scop deturnarea unui avion de vânătoare rus MiG-31, în care ar fi fost implicat jurnalistul bulgar de investigație Hristo Grozev, cunoscut drept „Sherlock Holmes al vremurilor noastre”. Potrivit unei declarații a Centrului de Relații Publice al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), ofițeri ai serviciilor secrete militare ucrainene au încercat să recruteze piloți ruși pentru presupusul complot, „oferindu-le o sumă de trei milioane de dolari americani” în schimbul furtului avionului. „Serviciul de informații a planificat apoi să trimită avionul, înarmat cu o rachetă Kinzhal, către cea mai mare bază aeriană NATO din sud-estul Europei, situată în Constanța, România, unde ar fi putut fi doborât de apărarea antiaeriană”, a afirmat FSB, conform Meduza.

UPDATE „Forţele de apărare ale Ucrainei continuă să acţioneze pe principiul apărării active. În condiţii dificile, cu un inamic superior numeric, unităţile noastre resping atacurile pe majoritatea direcţiilor şi continuă acţiunile de căutare şi lovire în anumite zone. În special, în regiunile Kupiansk şi Siversk. Inamicul este în prezent cel mai activ în direcţia Pokrovsk. Astăzi, aproximativ 40% din lupte au avut loc în această zonă”, a mai informat Sîrski, citat de Ukrainska Pravda.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat Marea Britanie că încearcă să compenseze „puterea sa militară slabă” prin tactici de divizare și dominație, după ce serviciul rus de securitate FSB a anunțat că a dejucat un presupus complot britanico-ucrainean de deturnare a unui avion de vânătoare MiG-31 către baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, scrie Ziare.com.

UPDATE Comandantul Oleksandr Sîrski recunoaște că situaţia s-a înrăutățit în regiunea Zaporojie. Soldații săi s-au retras din cinci localităţi, iar trei au fost capturate de ruşi. „Situaţia s-a înrăutățit semnificativ în direcțiile Oleksandrivka şi Huliapole, unde, folosindu-se de superioritatea numerică în personal şi material, inamicul a avansat după lupte intense şi a capturat trei aşezări”, a scris Sîrski pe Telegram. El a precizat că ruşii şi-au intensificat activitatea în regiunea Zaporojia profitând şi de condiţiile meteorologice – ceață densă – pentru a se infiltra între poziţiile ucrainene, notează News.ro.

UPDATE Bulgaria se confruntă cu presiune pe piața combustibililor, după ce sancțiunile americane impuse companiei ruse Lukoil, care deține rafinăria Burgas și o mare parte din infrastructura energetică a țării, riscă să perturbe aprovizionarea. Țara mai are provizii de benzină pentru o lună, a declarat marți președintele Agenției Rezervelor de Stat, Assen Asenov, citat de Reuters.

UPDATE Vladimir Putin și-a construit birouri-clonă la Novo-Ogariovo, Soci și Valdai, pentru a-și ascunde adevărata locație și a preveni eventuale tentative de asasinat, transformând aparițiile publice într-un joc de iluzii care îl protejează pe liderul rus de orice amenințare directă.Circulă tot mai multe zvonuri că președintele Rusiei folosește mai multe dubluri, degustători de mâncare și un tren blindat special echipat.Potrivit unei investigații publicate de platforma rusă Sistema, liderul rus ar fi mers și mai departe: două replici ale biroului său oficial de la reședința Novo-Ogariovo au fost amenajate în Soci și la Valdai, pentru a-i permite să apară oriunde dorește, oricând dorește, fără ca dușmanii să știe unde e, arată Adevărul.

UPDATE Timp de decenii, Uniunea Europeană a funcționat pe o înțelegere nerostită: Germania se ocupă de bani, Franța se ocupă de armată. Acum, lucrurile se schimbă. Pe măsură ce Berlinul devine din nou principala putere militară a Europei, Parisul și Varșovia se confruntă cu o schimbare politică masivă, notează POLITICO într-o analiză mai largă. Înarmarea Germaniei însă stârnește amintiri mai vechi pe continent, iar unii oficiali fac apel la istorie: „Al Doilea Război Mondial a început pentru că Germania a fost nemulțumită de rezultatele primului", spune un oficial polonez, care face aluzie la o eventuală victorie în alegeri a partidul german AfD, considerat apropiat de Rusia.

UPDATE Ucraina se confruntă cu o penurie tot mai gravă de soldați, în condițiile în care un număr record de bărbați fug spre Europa, a avertizat primarul Kievului, Vitali Kliciko, într-un interviu. „Avem probleme uriașe cu soldații – cu resursele umane”, a declarat Kliciko pentru rețeaua Axel Springer Global Reporters, din care face parte și POLITICO, recunoscând impactul pe care aproape patru ani de război l-au avut asupra capacității Ucrainei de a-și reface efectivele, potrivit Gândul.

UPDATE Mulți analiști, generali și lideri politici au avertizat: dacă Rusia câștigă războiul și face din Ucraina un stat marionetă, victoria îi va da imbold să atace alte țări din fosta Uniune Sovietică, precum Republica Moldova sau Georgia. Sau ar putea ataca state membre NATO din Europa de Est, precum statele baltice, Polonia sau  chiar România până în anul 2030, scrie Gândul.

UPDATE Rusia vrea să cucerească Ucraina în trei etape și va forța capitularea Kievului, notează Foreign Affairs. Prima etapă: menținerea regiunilor anexate și declanșarea campaniilor pentru cucerirea orașelor Harkov, Nikolaev și Odesa, cu scopul de a lăsa Ucraina fără acces la Marea Neagră; A doua etapă: presiune economică și politică cu amenințarea unei noi invazii rusești; A treia etapă:  Ucraina va fi absorbită de Rusia, ca Belarus.

UPDATE Frontul ucrainean se prăbușește: armata bate în retragere în Zaporojie, iar rușii avansează pentru a ocupa orașul Pokrovsk, un punct strategic cheie în regiunea Donețk. Apărarea ucraineană, deși este copleșită, a luptat cu tenacitate pentru a menține linia de apărare din Donbas, omorând peste 20.000 de militari ruși în ultima lună. Însă, rușii bombardează cu drone și rachete ghidate pentru a depopula așezări și a vâna civili în Kramatorsk.

UPDATE Dacă apărarea ucraineană cedează, iar regiunea Donbas ajunge sub ocupație rusească, rușii își vor îndrepta atenția spre Harkov, al doilea mare oraș al Ucrainei. Kremlinul plănuiește ca în următorul an să anexeze Harkovul, Nicolaev  și chiar Odesa pentru a-i tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră.  Ucraina ar intra imediat în colaps economic și va capitula în fața Rusiei. În cele  din urmă, Ucraina ar sfârși sub un regim marionetă ca Belarus, un stat absorbit de Rusia.

UPDATE Iarna 2025-2026 ar putea fi decisivă pentru Ucraina, dar și pentru Uniunea Europeană.  Președintele Donald Trump a scos America din joc. Ucraina nu mai primește ajutor financiar și nici arme din partea SUA. Rusia produce un număr record de rachete, iar sistemul energetic al Ucrainei nu face față. Kievul rămâne fără curent electric, încălzirea funcționează cu întreruperi, iar numărul trupelor de infanterie este în declin, potrivit Foreign Affairs. 

UPDATE Rusia afirmă că a preluat controlul asupra a peste 250 de clădiri din Pokrovsk și că deține controlul deplin asupra zonei de est a orașului Kupiansk, situat în regiunea Harkov. Deși Kievul infirmă o încercuire completă, recunoaște caracterul „epuizant” al luptelor urbane și pierderile considerabile suferite de ambele părți. Analizele hărților, bazate pe surse independente, indică faptul că forțele ruse controlează în prezent peste 19% din teritoriul ucrainean, cel mai ridicat procent de la debutul invaziei din 2022, potrivit Mediafax.

UPDATE Sute de soldați ruși au năvălit în orașele din estul Ucrainei, într-un stil „Mad Max”, arată imaginile publicate de forțele ruse, scrie Sky News. Imaginile video surprind soldați ruși pe motociclete și alte camionete fără uși și geamuri. Imaginile sunt filmate pe un drum acoperit cu resturi de moloz. Unii soldați ruși sunt pe acoperișul unui vehicul avariat. O dronă putea fi văzută în apropierea drumului, potrivit Antena3.

UPDATE Forțele ruse susțin că au reușit să pătrundă adânc în Pokrovsk, implementând o tactică de încercuire menită să izoleze garnizoana ucraineană prin tăierea rutelor de aprovizionare. O eventuală capturare a localității ar deschide calea spre Kramatorsk și Sloviansk, ultimele centre urbane cheie aflate sub controlul Kievului în regiunea Donețk. Imagini video din zona de conflict prezintă vestigii ale vehiculelor militare distruse, soldați ruși mergând prin ruine, în timp ce coloane dense de fum se ridică deasupra străzilor. Potrivit informațiilor furnizate de armata ucraineană, se estimează că aproximativ 300 de militari ruși se află deja în Pokrovsk, iar Moscova își consolidează rapid prezența în zonă.

/VIDEO/ Dosar de spălare de bani de peste 173 de milioane de lei: Magazinele care sunt verificate
/VIDEO/ Dosar de spălare de bani de peste 173 de milioane de lei: Magazinele care sunt verificate
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

19 martie 2026, ora 23:45

Negocierile diplomatice dintre Ucraina, SUA și Rusia au fost amânate temporar, din cauza atenției oferite de Washington asupra conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul de Externe de la Kiev. Kremlinul a declarat că pauza este temporară și se va încheia odată ce toate părțile implicate își vor coordona programele de lucru, în special SUA. Totodată, în ciuda embargoului impus de SUA, Rusia a trimis recent două nave cisterne cu combustibil în Cuba, oferind sprijin esențial în contextul crizei energetice severe de pe insulă.

Între timp, dronele rusești au atacat mai multe clădiri rezidențiale din portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au anunțat joi dimineață autoritățile locale, potrivit Reuters. Pe de altă parte, Rusia susține că un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui atac ucrainean cu drone asupra Sevastopolului din Crimeea anexată.

UPDATE Comitetul Internaţional al Crucii Roșii (CICR) anunţă joi că facilitează schimbul unei medii lunare de 1.000 de cadavre între Kiev şi Moscova, în principal rămășite ale unor militari, relatează AFP.

UPDATE Directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat că Iranul solicită informații militare de la Rusia și China. Declarațiile vin pe fondul războiului din Orientul Mijlociu și al suspiciunilor privind sprijinul Moscovei pentru Teheran.

UPDATE Unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au lansat o campanie de amploare împotriva sistemelor ruse de apărare aeriană. Numărul sistemelor de rachete antiaeriene (SAM) și al stațiilor radar distruse în acest an depășește deja cifrele de anul trecut. Cum și de ce Forțele Armate ale Ucrainei creează o „breșă” în spațiul aerian rus și în teritoriile ocupate?, se întreabă BBC.

UPDATE NATO este îndreptată în principal împotriva Rusiei, iar ambițiile sale continuă să se extindă, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, relatează Xinhua, citând o media de stat rusă.

UPDATE Kremlinul a condamnat joi „intensificarea” loviturilor ucrainene asupra stațiilor de compresoare ale Gazprom care deservesc două conducte majore, afirmând că astfel de incidente amenință infrastructura esențială și rutele energetice internaționale, transmite Reuters.

UPDATE Situația de pe Nistru rămâne una stabilă, iar indicii arată că nivelul de poluanți se menține la norma maximă admisă. Dacă norma de reziduuri nu se va înrăutăți, atunci pentru mâine autoritățile promit reluarea livrărilor de apă către municipiul Bălți și raioanele din jur. Între timp, echipele de specialiști au instalat un al treilea baraj absorbant în Arionești, Dondușeni. În paralel, la stația de tratare a apei de la Cosăuți a început să fie instalat un nou sistem de filtrare cu cărbune activ granulat.  Anume această stație alimentează raioanele Florești, Sîngerei, Soroca și municipiul Bălți. Ambasada Federației Ruse respinge orice acuzație privind implicarea Moscovei în poluarea râului Nistru, calificându-le
drept „nefondate și pripite”.

UPDATE Unul dintre oamenii considerați ani la rând parte din aparatul de propagandă al Kremlinului a lansat un atac frontal la adresa lui Vladimir Putin, într-o ieșire rară și greu de explicat, care a stârnit confuzie și speculații în Rusia. Potrivit The Guardian, avocatul rus Ilia Remeslo, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Kremlin, a publicat pe Telegram un mesaj intitulat „Cinci motive pentru care am încetat să-l susțin pe Vladimir Putin”, adresat celor aproximativ 90.000 de urmăritori ai săi, scrie Spotmedia.

UPDATE Moldova se aliniază sancțiunilor Uniunii Europene și impune restricții împotriva mai multor personalități din Rusia, inclusiv jurnaliști și artiști. Printre cei vizați se numără Ekaterina Andreeva, Dmitri Guberniev, Pavel Zarubin și Maria Sittel de la televiziune, dar și cântărețul Roman Ciumakov și dansatorul de balet Serghei Polunin. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial din 17 martie 2026, „având în vedere activitățile destabilizatoare ale Rusiei”.

UPDATE Forțele de submarine purtătoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare ale Rusiei, se află în stare de alertă maximă de luptă, a declarat joi comandantul flotei ruse, amiralul Aleksandr Moiseev, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la crearea flotei de submarine a țării, informează EFE și Agerpres.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina organizate sub medierea Statelor Unite au fost suspendate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, relatează Meduza. „Grupul trilateral este în pauză”, a declarat Peskov într-un interviu acordat pentru ziarul rus Izvestia. Viceministrul rus de externe Mihail Galuzin a declarat, de asemenea, pentru Izvestia că nu s-a stabilit o dată sau un loc pentru o nouă întâlnire între reprezentanții Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei.

UPDATE Administrația Președintelui SUA, Donald Trump, poartă negocieri cu Rusia și Ucraina pentru a obține o pace durabilă, bazată pe garanții de securitate sigure. Acest lucru a fost declarat de Daniel Zimmerman, asistentul ministrului apărării pentru securitate internațională, conform site-ului Casei Albe. Potrivit lui, o astfel de pace trebuie să înceapă cu „o Ucraină puternică și o Europă puternică”. El a subliniat, de asemenea, că aliații trebuie să acționeze urgent pentru a asigura Ucrainei resursele necesare pentru descurajare și apărare. Zimmerman a menționat că Rusia păstrează un potențial militar și industrial semnificativ, precum și voința politică de a purta un război de durată. În mod special, el a evidențiat că Federația Rusă deține cel mai mare arsenal nuclear din lume și continuă să dezvolte capacități de presiune care pot fi utilizate sub pragul unui conflict nuclear direct. În același timp, SUA rămân fidele NATO, însă consideră că repartizarea sarcinilor între aliați trebuie să fie echilibrată, astfel încât alianța să își mențină forța pe termen lung, scrie Libertatea Cuvântului.

UPDATE După ce s-a lăudat în nenumărate rânduri că va opri războiul din Ucraina în doar „24 de ore”, Donald Trump a înregistrat un eșec dureros în discuțiile cu Putin, fără să obțină niciun rezultat concret. Acum președintele american vine cu o idee nouă în negocierile cu Putin, vrând un acord de pace în Ucraina, o apropiere a relațiilor dintre Washington și Moscova, dar și o rupere a parteneriatului de fier dintre Rusia și China.Cu toate astea, experții spun că există destule șanse ca Vladimir Putin să renunțe la „prietenia fără limite” cu Xi Jinping. Administrația Trump consideră că stimularea Rusiei să pună capăt războiului din Ucraina ar putea, în cele din urmă, să schimbe ordinea globală, îndepărtându-se de China, scrie ziare.com.

UPDATE Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, continuă să cosmetizeze realitatea de pe frontul din Ucraina, prezentând succese tactice minore drept progrese majore și alimentând impresia că linia frontului este pe punctul de a ceda.Aceasta este concluzia unei analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care arată că afirmațiile oficialului rus sunt frecvent exagerate sau chiar contrazise de datele din teren. 

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avea de gând să-i arate președintelui american Donald Trump un sistem de monitorizare în timp real a câmpului de luptă pe o tabletă în timpul Conferinței de Securitate de la München și să-i ofere accesul la această aplicație, dar Trump nu a participat la eveniment, scrie Kyiv Post, citând un raport.

UPDATE Se așteaptă ca liderii Uniunii Europene să exercite joi presiuni puternice asupra prim-ministrului ungar Viktor Orban pentru a-l determina să ridice blocajul impus asupra unui împrumut vital al UE în valoare de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei. Liderii UE au aprobat împrumutul în decembrie, dar Orban – care a menținut relații cordiale cu Rusia și s-a ciocnit în repetate rânduri cu Volodimir Zelenski – a blocat punerea sa în aplicare în februarie, invocând o dispută privind o conductă avariată de război, scrie Reuters citat de Mediafax.

UPDATE Președintele României, Nicușor Dan, efectuează joi o vizită oficială la Bruxelles, unde se întâlnește cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea regională și sprijinul Alianței pentru România. Agenda include și participarea la Consiliul European și Summitul Euro, unde liderii UE vor aborda teme precum sprijinul pentru Ucraina, securitatea europeană și competitivitatea economică. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei.

UPDATE Președintele Vladimir Putin a încetat să mai apară la Kremlin după ce SUA și Israelul au eliminat conducerea iraniană, anunță Nexta. Practic, evenimentele publice de la Kremlin au dispărut din programul oficial. Sursa menționată susține că ultima apariție publică a lui Putin a avut loc în urmă cu nouă zile. După aceea, întâlnirile au avut loc doar prin legătură video și telefonică. Acest lucru a alimentat speculațiile, mai ales că nu este prima dată când poziția președintelui rus este ținută secretă. Unele zvonuri citate de Nexta susțin că Putin s-a simțit amenințat după lichidarea de la distanța a principalilor lideri iranieni. Întreruperile în furnizarea de internet din Moscova ar putea avea legătură cu încercarea Kremlinului de a-l ascunde pe Putin.

UPDATE Lituania a impus interdicții de intrare pe teritoriul său pentru 268 de ruşi care au luptat pe front în războiul lansat de Moscova contra Ucrainei în februarie 2022, informează miercuri DPA, conform Agerpres.

UPDATE Dronele rusești au lovit mai multe blocuri de locuințe în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au declarat joi, 19 martie, autoritățile locale. „Au fost înregistrate pagube la două blocuri de locuințe înalte, la o altă clădire de locuințe din centrul istoric al orașului, precum și la locuințe private”, a scris pe Telegram Serhii Lîsak, șeful administrației militare a orașului.„Au izbucnit incendii, dar au fost repede stinse”, a adăugat el. Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt internate în spital, a mai spus Lîsak. Imaginile postate pe canalele neoficiale de Telegram arătau apartamente în flăcări la etajele superioare ale blocurilor de locuințe. Un site menționează că fragmente de drone au căzut și în centrul orașului. 

UPDATE În orașul Liov din vest, lângă granița cu Polonia, drone rusești au atacat sediul local al serviciului de securitate SBU, provocând pagube grave, a declarat guvernatorul regional Maksîm Kozîțki pe Telegram. Fragmente de drone au căzut, de asemenea, în oraș, a spus el. Și mai la nord, în regiunea Volîn, dronele rusești au atacat o instalație energetică, a declarat guvernatorul regional, lăsând fără energie electrică aproximativ 30.000 de gospodării. 

UPDATE Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a patra zi consecutiv. Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, trage un semnal de alarmă afirmând că ”nicio regiune nu se poate simți în siguranță”. De asemenea, un atac cu drone ucrainene asupra unor clădiri din orașul Krasnodar, în sudul Rusiei, s-a soldat cu un mort.

UPDATE Forțele ucrainene ar fi lansat un atac cu drone asupra orașului Sevastopol din Crimeea ocupată în noaptea de 19 martie, au relatat canalele media rusești Telegram, citând relatări ale locuitorilor, notează Kyiv Independent. Explozii s-au auzit în centrul orașului, locuitorii raportând că o clădire care găzduiește Regimentul 3 de Apărare Aeriană Radiotehnică al armatei ruse a fost vizată.

UPDATE Un nou episod violent al conflictului dintre Rusia și Ucraina a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când orașul Sevastopol, din Crimeea, anexat ilegal de Rusia încă din 2014, a fost ținta unui atac cu drone atribuit forțelor ucrainene. Potrivit autorităților ruse, bilanțul este unul tragic: un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma loviturilor, potrivit Kiev Independent.com.

/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.