Două familii din Dubăsari continuă un conflict de lungă durată privind un lot de pământ dintr-un sector de vile. Deși, dreptul de proprietate asupra terenului a fost atribuit, în urma mai multor investigații și dezbateri, unei femei de 45 de ani. Dar, tensiunile nu s-au stins.
Potrivit presei din regiune, președintele cooperativei de vile a observat nereguli pe terenul femeii: poarta de acces era forțată, iar lacătele și geamurile unei construcții anexe fuseseră deteriorate. Acesta a informat proprietara, care a alertat imediat miliția.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Dubăsari, în acest caz ar fi participat un bărbat de 48 de ani, soția acestuia, în vârstă de 49 de ani, și fiul lor de 29 de ani – familia care revendicase anterior terenul. Ei ar fi rupt lacătul de la poartă, ar fi deteriorat zăvorul metalic și ar fi distrus un alt lacăt pentru a pătrunde pe proprietate. Din anexa gospodărească nu a dispărut nimic, însă două geamuri au fost sparte.
Un știft metalic folosit la forțarea accesului a fost ridicat de la fața locului de către polițiști.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar persoanele implicate riscă sancțiuni pentru pătrundere ilegală pe teren străin și deteriorarea bunurilor.




























































