Doliu în politica moldovenească. S-a stins din viață Ilie Ilașcu, fostul deținut politic de la Tiraspol și unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenței naționale. În urmă cu 32 de ani, în zilele tulburi ale războiului de pe Nistru, Ilie Ilașcu se afla în linia întâi, luptând pentru eliberarea națională a românilor basarabeni. Pentru mulți, numele său a devenit sinonim cu demnitatea, cu rezistența în fața abuzului și cu prețul pe care un om îl poate plăti pentru idealurile sale.
„Trăiască, trăiască și înflorească, Moldova, Ardealul și țara românească”, spunea el.
Simbol al rezistenței anti-separatiste și voce puternică a identității românești din Basarabia, destinul lui Ilie Ilașcu se leagă inseparabil de anii tulburi ai conflictului de pe Nistru. Era 1992. Țara abia își câștigase independența, iar focurile luptei se aprindeau la granița dintre două lumi.
În acele zile de haos și incertitudine, Ilașcu se afla în prima linie, conducând o unitate specială a Ministerului Securității Naționale, un grup de oameni puțini, dar hotărâți, pentru care apărarea Chișinăului era mai mult decât o misiune: era o datorie de identitate.
Dar războiul nu i-a oferit prea mult timp. La câteva zile după izbucnirea ostilităților, el și camarazii săi au fost capturați de forțele transnistrene, sprijinite din umbră de militarii Armatei a 14-a ruse. A urmat un proces fulger, fără avocat, fără probe, fără nici cea mai mică garanție de drept. Iar verdictul, rostit de un tribunal nerecunoscut, a fost tăios: condamnare la moarte.
„Îmi voi duce crucea până la capăt. Nu am speranțe. Necătând la aceea că am un sistem nervos, nu vă plâng, dar nu iubesc să fiu jelit de nimeni. Dacă vreți să faceți o emisiune de jale, eu sunt împotrivă. Eu am știut și am mers conștient la aceste chestiuni”, menționa Ilașcu.
Dar adevăratele orori au început abia după pronunțarea sentinței. În închisoarea controlată de Armata a 14-a, Ilie Ilașcu a trecut prin patru simulări de execuție. De fiecare dată, ritualul era același: i se legau ochii, i se citea verdictul, era dus pe un câmp izolat, iar gardienii descărcau muniție oarbă atât de aproape încât leșina. Fiecare astfel de moment îl obliga să creadă că trăiește ultima secundă din viață.
Mai târziu, experții Curții Europene a Drepturilor Omului aveau să catalogheze aceste practici drept tortură psihologică extremă, element-cheie în dosarul care a condamnat Federația Rusă pentru tratamente inumane.
În ciuda acestor experiențe care ar fi frânt pe oricine, Ilașcu declara într-un interviu pentru presa de peste Prut că nu regretă nicio clipă în care a luptat pentru libertatea țării sale.
În spatele zidurilor reci ale detenției, povestea lui Ilie Ilașcu capătă o altă dimensiune. De la un prizonier fără drepturi, devine treptat simbol internațional al luptei pentru libertate. Europa reacționează, organizațiile pentru drepturile omului cer eliberarea sa, iar parlamentari occidentali pun presiune direct pe Moscova.
Acasă, în Republica Moldova, solidaritatea ia o formă care sfidează orice logică a regimului din Tiraspol: în 1994, în timp ce se află încă în închisoare, Ilie Ilașcu este ales deputat în Parlamentul de la Chișinău. Patru ani mai târziu, mandatul îi este reînnoit. De după gratii, într-un loc în care lumina abia pătrundea, vocea lui reușește totuși să ajungă dincolo de ziduri și să vorbească pentru o țară întreagă.
Abia în mai 2001, după nouă ani de detenție în penitenciarul din regiunea rransnistreană, Ilie Ilașcu este eliberat și transferat la Chișinău. Paradoxal, condamnarea lui la moarte rămânea încă valabilă în actele regimului de la Tiraspol.
În același an, este decorat de președintele României, Ion Iliescu, cu Ordinul Național „Steaua României”, iar în anii următori devine senator și reprezentant al țării vecine la Consiliul Europei.
Deși Moscova a negat constant orice implicare, CEDO a stabilit contrariul și a obligat Rusia să-i plătească despăgubiri.
După retragerea din viața politică, Ilașcu a rămas fidel temelor sale: unitatea națională, memoria celor căzuți și responsabilitatea istorică. Astăzi, Ilie Ilașcu rămâne nu doar o figură a unui conflict înghețat, ci un martor al istoriei trăite pe propria piele, în care curajul și suferința se împletesc într-o poveste greu de uitat.
