Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Alertă în Moldova, explozie la Florești și dronă în România. Zelenski: „Vin cu racheta la Moscova”

/VIDEO/ Apel de la Turcia pentru relansarea dialogului Rusia-Ucraina. Erdogan: „Procesul trebuie reluat într-un format mai restrâns”

Sabrina (5)
19 noiembrie 2025, ora 21:27

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut miercuri apel la relansarea negocierilor de la Istanbul între Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt unui război cu consecinţe „devastatoare”. La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Ankara, şi-a exprimat speranţa că schimburile de prizonieri de război cu Rusia ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, potrivit BBC

Cele două delegaţii s-au întâlnit deja de trei ori în acest an, în mai, iunie şi iulie, în metropola turcă de pe malurile Bosforului. 

Într-un moment în care efectele distructive ale războiului se agravează pentru ambele părţi, considerăm că negocierile de la Istanbul reprezintă o iniţiativă importantă în direcţia unei soluţii diplomatice”, a declarat Erdogan.

Liderul turc a atras atenția asupra „creşterii atacurilor asupra infrastructurii energetice”, precum şi asupra pierderilor de vieţi omeneşti și a distrugerilor „ireparabile” suferite de Rusia și Ucraina:

„Revitalizarea procesului de la Istanbul într-un cadru mai complet - capabil să abordeze problemele acute de acum - ar fi benefică. Considerăm că acest proces trebuie reluat într-un format mai restrâns și mai concentrat”, a afirmat Erdogan în conferinţa de presă comună cu Zelenski.

La rândul său, Zelenski a reiterat că își dorește reluarea schimburilor de prizonieri de război cu Rusia „până la sfârşitul anului”. 

„Sperăm să reluăm schimburile, pentru a aduce acasă un număr semnificativ de prizonieri. Turcia ne ajută mult în acest demers”, a menționat preşedintele ucrainean.

În precedentele reuniuni de la Istanbul, desfășurate sub auspiciile ministrului turc de externe Hakan Fidan, delegațiile rusă și ucraineană conveniseră asupra unor schimburi de prizonieri. Erdogan şi Zelenski și-au exprimat în continuare dorința ca noi contacte să ducă la noi acorduri, similar celor care au permis eliberarea a mii de prizonieri ucraineni și ruși în întâlnirile anterioare dintre Moscova și Kiev.

„Suntem întotdeauna gata să discutăm propunerile cu Rusia pentru a activa încetarea focului şi a deschide calea către o pace durabilă”, a declarat Zelenski, subliniind totodată că „apreciază implicarea aliatului nostru, Statele Unite, în acest proces”.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente