Alertă la granița României cu Moldova, după ce arme de foc și lansatoare de rachete au fost descoperite în Vama Albița-Leușeni. La volanul vehiculului se afla un cetățean moldovean, iar o anchetă penală a fost inițiată de către autoritățile din țara noastră.
Cazul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1:30, când camionul s-a prezentat la graniță cu o remorcă de tip container, pe care se aflau „elemente metalice”.
Vameșii au oprit camionul și, în urma scanării, au descoperit componente care ar putea include lansatoare de rachete.
Vehiculul a fost sigilat, iar la fața locului au sosit echipe de la Arme și Muniții pentru a inventaria încărcătura. Șoferul ar fi declarat că armamentul era destinat să ajungă în Israel.
„Cercetările abia au început. Deocamdată nu exista suficiente date pentru a fi comunicate. În funcţie de competenţa stabilită de procuril de caz, o să primiţi un punct de vedere”, au transmis reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.
Totodată, Serviciul Vamal din țara noastră a declarat că suspiciunile au apărut „în cadrul controlului coordonat de la frontiera moldo-română” și au fost semnalate de funcționarul vamal al Republicii Moldova.
„În baza acestor indicii, de comun acord, a fost dispusă efectuarea scanării mijlocului de transport pe sensul de ieșire din Republica Moldova, operațiune realizată de către partea română, conform procedurilor stabilite”, se arată în comunicat.
Ancheta în acest caz este în curs de desfășurare, iar autoritățile moldovene colaborează constant cu cele române pentru clarificarea situației.
„Camionul cu armament a fost descoperit în această noapte de autoritatea vamală română, după ce funcționarul serviciului vamal de pe partea moldovenească a solicitat inițierea controlului, având în vedere că scanerul se află pe partea română. Acest caz ne arată, inclusiv, cât de important este să avem echipament de scanare performant și în toate punctele de trecere a frontierei. Serviciul Vamal a sesizat procuratura, fiind inițiată urmărirea penală și suntem cei mai interesați ca investigația acestei infracțiuni să se facă cât mai urgent. Securitatea națională, securitatea frontierelor este prioritatea noastră fundamentală și orice încălcare a acesteia va fi sancționată dur”, a scris ulterior șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie.




























































