Peste 27 de persoane au murit miercuri în urma atacurilor aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza, potrivit autorităților locale. Israelul și gruparea islamistă palestiniană Hamas s-au acuzat reciproc de încălcarea fragilului armistițiu, iar aceasta a fost una dintre cele mai sângeroase zile din Gaza de la intrarea în vigoare a armistițiului impus de Statele Unite pe 10 octombrie, după mai bine de doi ani de război, transmite Digi24.
Armata israeliană a afirmat că „a lovit ţinte teroriste ale Hamas în toată Fâşia Gaza” ca răspuns la focurile de armă „în direcţia zonei în care soldaţii (săi) operează în Khan Yunis”. Aceste focuri de armă nu au făcut niciun rănit, a precizat armata, dar constituie „o încălcare a acordului de încetare a focului”.
Respingând o „slabă încercare de a justifica (...) încălcările care nu încetează niciodată”, Hamas a denunţat o „escaladare periculoasă” şi a chemat Statele Unite să „exercite o presiune imediată şi serioasă pentru a forţa Israelul să respecte încetarea focului”.
„Bombardamentele şi morţile au reînceput. Nu ne lasă nici măcar timp să respirăm”, a declarat Ahraf Abu Sultan, în vârstă de 50 de ani, care s-a întors recent în oraşul Gaza pentru a-şi repara casa distrusă, după ce a fost strămutat timp de un an în sudul teritoriului.
„Nu mai putem, vrem ca războiul să se termine complet sau ca trecerile să fie deschise”,a menționat Noha Fathi, strămutată în sudul Fâşiei Gaza.
Peste 27 de persoane au murit în urma atacurilor israeliene de miercuri în Gaza, conform Apărării Civile, 14 fiind în orașul Gaza și 13 în Khan Yunis. Printre victime se numără un cuplu și cei trei copii ai lor în orașul Gaza, precum și doi minori în Khan Yunis.
Armistiţiul a fost deja marcat de mai multe izbucniri de violenţă în teritoriul palestinian devastat de mai bine de doi ani de ostilităţi declanşate de atacul sângeros al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.
video: yt/Associated Press



















