Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

/VIDEO/ Curtea Supremă de Justiție, neatractivă? Doar 6 din 40 de candidați au trecut vettingul, iar alții nu prea sunt

justiție condamnare (1)
24 noiembrie 2025, ora 22:33

Din cei 40 de candidați evaluați de Comisia Vetting pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, doar șase au promovat evaluarea. Declarația a fost făcută de președintele comisiei, Andrei Bivol, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Astfel, Curtea Supremă este nevoită să activeze doar cu 10 judecători, din cei 20 de care are nevoie în prezent, șase trecând testul integrității, iar alți patru fiind transferați de la alte instanțe.

Bivol a admis că, în cazul unor candidați, Comisia de Vetting a lucrat practic degeaba, întrucât aceștia au trecut procedurile de evaluare a integrității, dar nu au întrunit ulterior criteriile de profesionalism.

„Motivul principal este că atunci când a fost concepută evaluarea Curții Supreme de Justiție, a fost pus așa ca o piatră de fundament în termeni absolut categorici, că orice persoană care visează la Curtea Supreme de Justiție, trebuie mai întâi să treacă evaluarea și doar abia atunci poate participa la concurs. A fost o sarcină, zic așa, idealistă, ea a fost trasată, din cât înțelegem noi, cu concursul Uniunii Europene și a partenerilor de dezvoltare la momentul elaborării proiectului”, a declarat Andrei Bivol. 

Bivol a precizat că, odată ce Comisia a observat problema în cursul anului 2024, a informat imediat Ministerul Justiției și CSM: 

„Noi am notificat imediat ce am observat ce se întâmplă chiar pe parcursul anului 2024 și către Ministerul Justiției și către CSM și am avut discuții cu reprezentații Comisiei Europene pe subiectul dat și a spus că da, înțelegem problema, înțelegem că este o risipă de timp și de bani, pentru că este, cum ați spus dumneavoastră, este o evaluare în van, dar nu putem acum schimba reguli în timpul jocului. Și s-a mers mai departe pe același scenariu”. 

Andrei Bivol a menționat că, după 2024, interesul pentru funcția de judecător a scăzut vizibil, astfel încât principala problemă a devenit lipsa candidaților.  

Membra CSM, Livia Mitrofan a declarat că din 20 de judecători la Curtea Supremă de Justiție, sunt numiți abia șase judecători și patru sunt transferați:

„Noi sperăm că noi vom reuși să asigurăm completarea funcțiilor, doar că la moment ne ciocnim evident cu lipsă de candidați pentru Curtea de Apel, mai ales pentru Curtea Supremă”.

Totodată, aceasta a explicat că pentru funcțiile vacante la curțile de apel „candidați nu prea se înregistrează”. iar procedura a devenit și mai complicată odată cu constituirea colegiului de selecție:

„Candidați nu prea se înregistrează și odată cu numirea membrilor în colegiul de selecție, această procedură și încă mai tare s-a complicat, deoarece ei urmează să treacă colegiul de selecție, care s-a constituit, este funcțional, dar a fost o problemă de modificare în legislație. După care s-a modificat legislația, am aprobat o nouă modificare la regulament și urmează să fie publicat”, a declarat Livia Mitrofan. 

Membra CSM subliniază că suplinirea funcțiilor vacante la instanțele superioare este o obligație direct legată de procesul de aderare la Uniunea Europeană:

„Completarea funcțiilor de judecători la Curtea Supremă de Justiție și completarea funcțiilor de judecători la Curtea de Apel este o prioritate care este inclusă în planul de aderare a Uniunii Europene și noi avem termeni clari până când urmează să completăm aceste funcții”.

Potrivit acesteia, până la finalul anului 2027, CSM trebuie să ducă la capăt atât vettingul, cât și concursurile pentru numirea judecătorilor.

Avocata Cristina Ciubotaru atrage atenția că, dincolo de filtrul de integritate, și CSM joacă un rol important în procesul de selecție:

„Vettingul este o procedură care durează. Rata de trecere a vettingului la fel nu este mare. După această selecție riguroasă, mai este și filtrul CSM care la fel este riguros. O bună parte din cei care, in opinia Comisiei, ar putea sa treacă rigorile vettingului, CSM nu este de acord cu ei”. 

Acest dublu filtru, spune ea, îi face pe mulți să renunțe din start: „Unii nu sunt încurajați știind că nu ar trece pentru că neapărat au probleme de integritate. Poate nu au probleme de integritate, dar văzând anumite întrebări sau aplicarea anumitor dublii standarde, nu ar vrea să riște să intre în această horă știind că probabilitatea de a trece nu este foarte înaltă, dar o să rămână oarecum o pată pe reputație. Și atunci mai bine nici nu încerci să știi o să treci sau nu o să treci”. 

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
/PROMO/ Campania TV8 „Acasă - fără frică”: Cine protejează victima violenței și ce se întâmplă cu agresorul
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente