Pokrovsk era un oraș în plină dezvoltare, cu străzi aglomerate, uzine și oameni care își vedeau liniștiți de viață. Dar pe 24 februarie 2022, tot ceea ce părea sigur s-a prăbușit. Astăzi, realitatea locului este în contrast total cu imaginile promovate de propaganda rusă, care vorbește despre „eliberare”, în timp ce pe teren au rămas decât cenușă, clădiri prăbușite și amintiri spulberate.
Repararea drumurilor, renovarea școlilor, dotarea spitalelor, îmbunătățirea serviciilor medicale, dezvoltarea economică și socio-culturală. Acestea erau preocupările cotidiene ale Pokrovsk-ului, un orășel cu 60.000 locuitori din Est-ul Ucrainei.
„Moment istoric. Toată lumea se uită la turnarea asfaltului și cum lucrează muncitorii. Eu am 75 de ani și de 70 de ani aștept. În toamnă, au promis la adunarea generală. Acest deputat a venit și repejor... chiar m-am mirat că ieri au făcut una, iar astăzi deja
este asfalt”, se anunța la un post local de televiziune în primăvara anului 2021.
Cartea de vizită și, în același timp, motorul economic al orașului era uriașul complex industrial metalurgic, legat direct de exploatările de cărbune din zonă. Aici se producea aproape 90% din cărbunele cocsificabil al Ucrainei, iar uzinele locale erau un simbol al mândriei comunității.
„În 10 ani de muncă, am transportat în vagoane peste 50 de milioane de cărbune îmbogățit. Aici, la fabrica „Sfânta Varvara”, suntem 650 de oameni. 650 de specialiști înalt calificați. Aceasta este cea mai mare întreprindere industrială construită în anii de independență ai țării noastre”, se menționa într-un alt reportaj din 2020.
Tot ce părea firesc, familiar și sigur s-a destrămat într-o singură clipă în dimineața zilei de 24 februarie 2022.
Dintr-un oraș liniștit, aflat în plină ascensiune, Pokrovsk a devenit un nod de fugă pentru sute de mii de refugiați ale căror case fuseseră rase de pe fața pământului de armata rusă. Gara locală a fost martoră la zeci de mii de mărturii ale celor care au fugit de urgia războiului.
„Când rămâi doar cu trei genți... Nu este viață, fiți de acord. Nu este viață... Plângem, dar nu avem ce să facem. Nu avem de ales. Am trăit până nu a ars scara 3 a casei noastre. Am luat gențile și am fugit. Atât. Asta-i toată viața. Cu asta s-a terminat”, se plângea o femeie surprinsă în tren, la începutul invaziei.
Din păcate, soarta Pokrovsk-ului seamănă cu cea a localităților Bahmut, Avdiivka, Vuhledar și a altor sute de așezări ucrainene. Forțele armate rusești încearcă să-l cucerească încă din vara anului 2024 și, în prezent, se află la un pas de a-l încercui. După un an și trei luni de confruntări, orașul este de nerecunoscut: din cei 60.000 de locuitori au rămas doar 1.000, iar peste 90% dintre clădiri sunt distruse sau grav avariate.
„ Aici am trăit 20 de ani. Pe aici pe undeva aveam flori. Voiam să mai pun, frumos erau.”
„Câte vieți pierdute.”
„Astăzi este 7 noiembrie. Declarăm oficial: „Supermarketul Orbita se închide”. Iată aici este gaura și lovitura directă în noi. Și aici, bineînțeles... Nu a rămas nimic. Într-un cuvânt, nu a rămas nimic. Iar noi ardem”, sunt câteva dintre mărturiile localnicilor.
De altă parte, propaganda rusă prezintă cu mândrie așa -zisele „victorii”, ascunzând adevărul sub masca eliberării fictive. Mai mult, într-un mod absurd și simbolic, orașul este numit Krasnoarmeisk, denumire dată în perioada sovietică.
„O atenție deosebită îl are Krasnoarmeisk și Dimitrov, încercuirea cărora continuă. Astăzi am aflat detalii despre eliberarea Novopalvovsk, este exact periferia Krasnoarmeisk-ului”, anunța un post TV din Rusia.
„Mai mult de 60 de clădiri au fost eliberate de soldații noștri la periferia Krasnoarmiansk-ului unde are loc încercuirea forțelor armate ale Ucrainei”, se menționa la un alt post TV rus.
Așa arată „eliberarea”... Moartea și pustiul urban lăsate în urmă par să fi devenit o normalitate atât pentru societatea rusă, cât și pentru militarii săi. Luna trecută, ministerul rus al apărării a publicat un video cu un sublocotenent aflat pe această direcție a frontului. Declarații care reflectă cât de bine poate propaganda să distorsioneze realitatea din teren:
„Eu cred că ei nu au dreptate. Noi avem dreptate. Și noi trebuie să ducem dreptatea noastră mai departe. Cei puternici și victorioși nu sunt judecați. De fapt, nu au pentru ce ne judeca. Noi suntem corecți. Și punct cu asta.”
