Cea mai mare provocare a părinților de astăzi, în comunicarea cu copiii, este tendința de a cădea în extreme. Fie sunt foarte duri, fie devin super permisivi și hiperprotectivi, a explicat experta în educație și comunicare relațională, Zinaida Soroceanu, în cadrul matinalului „Bine Bine Show” de la 1TV. Aceasta avertizează că, din dorința de a le face copiilor „traseul mai comod”, părinții ajung să le facă, de fapt, un deserviciu pe termen lung.
„Din speranța asta să le asigurăm copiilor trasee mai comode, să zicem, să-i ferim de toate obstacolele pe care poate le-am avut noi când eram tineri, intrăm în partea asta în care suntem super-hiper protectivi, permisivi, încercăm să ne gândim foarte mult la starea lor emoțională și asta, dacă intrăm într-o extremă oarecare, deci intrăm în niște chestii care nu sunt foarte bune”, a explicat Zinaida Soroceanu.
Specialista atrage atenția că implicarea exagerată a părinților în viața copiilor afectează direct capacitatea acestora de a se descurca singuri. Una dintre mizele majore ale educației este formarea independenței.
„Implicare prea multă - strică, prea multă dragoste - nu. Deci implicare cu dragoste, dar până la urmă trebuie să știm, unde intervenim, unde nu intervenim, unde lăsăm copiii să experimenteze, să-și mai facă și niște cucuie, pentru că așa învățăm să rezolvăm mai multe chestii, atunci când trecem prin experiența proprie, nu când cineva încearcă să evite pentru noi aceste experiențe negative”, a adăugat experta.
Pentru Zinaida Soroceanu, întrebarea-cheie pe care ar trebui să și-o pună orice părinte hiperprotectiv este una dură, dar realistă: „Ce învață copiii tăi? Dacă tu mâine nu vei fi, ei se vor descurca sau nu?”.
Nu totul e perfect în viață
Ea amintește că sarcina de bază a părintelui nu este să-i scape pe copii de orice emoție neplăcută, ci să-i pregătească pentru viață: „Sarcina noastră ca părinți, avem ca să-i învățăm să se descurce bine de sine stătător”.
De aceea, atunci când vrea să-l învețe pe copil să-și gestioneze timpul, părintele trebuie să accepte și consecințele naturale: copilul mai întârzie, ratează o petrecere sau ia o notă mică, fiindcă nu și-a făcut temele:
„El trebuie să consume consecințele astea, că de altfel el nu învață. Eu de regulă operez cu așa termeni ca consecință, adică ei trebuie să suporte în urma unui comportament niște consecințe și consecințele astea trebuie să le asigur”.
Potrivit acesteia, dacă adulții rezolvă mereu toate problemele în locul copiilor, le transmit mesajul că vor avea permanent un „salvator” și îi privează de exercițiul de a găsi singuri soluții.
Trebuie să spunem și „nu”
Întrebată cum ne învățăm să le spunem „nu” copiilor, Zinaida Soroceanu pune accent pe fermitatea și consecvența părintelui. Nu e vorba doar de a rosti un „nu”, ci de a-l susține cu acțiuni coerente și consecințe logice.
Relația dintre părinte și copil se deteriorează, de regulă, atunci când adulții exagerează fie prin pedepse dure și arbitrare, fie prin lipsa totală a limitelor.
Un alt motiv pentru care legătura se rupe este lipsa de dialog autentic. Când părintele vede doar „comportamentul” și nu încearcă să înțeleagă nevoia din spatele lui, reacția se reduce la control și sancțiune, nu la înțelegere și ghidare:
„Pentru că atunci când avem o comunicare bună cu copiii noștri, noi putem să vedem cu ei ce se întâmplă. Și adesea lucrurile merg nu de atâta că noi intrăm în esență, dar le tratăm cumva superficial. Când avem o comunicare bună, deci noi putem să întrebăm copilul care sunt momentele care generează astfel de comportament și atunci e mult mai ușor să gestionez”.
În esență, provocarea majoră pentru părinții de azi nu este să evite orice problemă din drumul copiilor, ci să construiască o relație în care aceștia se simt în siguranță, respectați și capabili să-și poarte singuri de grijă.
