Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort în parcul Valea Trandafirilor din Chișinău, lângă un scaun cu rotile. Poliția a fost alertată despre caz în dimineața zilei de 26 noiembrie.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Svetlana Scripnic, ne-a comunicat că în apropiere s-a găsit și o armă de foc, care a fost ridicată pentru expertiză.
Potrivit informațiilor preliminare, decesul ar fi survenit în urma unei plăgi prin împușcare. Oamenii legii examinează mai multe versiuni, inclusiv a unui posibil suicid.
Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cu exactitate cauza morții.
Poliția precizează că bărbatul deținea permis de port armă, iar arma găsită la fața locului era deținută legal. Ancheta este în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
video: tg/vtememd




























































