Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

/VIDEO/ Donald Trump, optimist privind un acord Ucraina- Rusia. Marco Rubio: „Mai sunt încă multe de făcut”

Donald Trump Marco Rubio
01 decembrie 2025, ora 11:45

Președintele american Donald Trump a afirmat că există „șanse bune” pentru un acord care să pună capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina, în urma discuțiilor dintre Washington și Kiev. După aceste întâlniri, însă, șeful diplomației de la Washington, Marco Rubio, s-a declarat mult mai precaut în privința evoluțiilor, transmite AFP.

Negocierile din Florida, considerate „productive” de delegațiile americană și ucraineană, au avut loc pe marginea planului prezentat de Statele Unite acum zece zile, dar care a fost văzut ca prea favorabil Moscovei de către ucraineni și europeni. Deși discuțiile au fost constructive, nu s-a ajuns la niciun anunț semnificativ.

„Mai sunt încă multe de făcut”, a avertizat secretarul de stat Marco Rubio, după această întâlnire.

O sursă apropiată delegației ucrainene a declarat pentru AFP că aceste discuţii „nu au fost uşoare”.

Cu toate acestea, președintele american nu s-a lăsat descurajat și și-a exprimat optimismul la bordul avionului Air Force One.

„Cred că Rusia ar dori ca acest conflict să se încheie, şi cred că Ucraina, ştiu că Ucraina ar dori ca acest conflict să se încheie”, a declarat Trump.

Miliardarul republican a subliniat, de asemenea, că Kievul nu se află într-o poziție de forță, din cauza unui amplu scandal de corupție, care l-a determinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să-l demită pe Andrii Iermak, mâna sa dreaptă, responsabil de negocierile cu Statele Unite.

„Ucraina are câteva mici probleme dificile. Există o situaţie de corupţie, ceea ce nu ajută”, a subliniat Trump.

Rustem Umerov, negociatorul şef ucrainean trimis în Florida, a anunţat pe Facebook că i-a comunicat preşedintelui Zelenski „progrese substanţiale”.

„Este important ca discuţiile să aibă o evoluţie constructivă şi ca toate problemele să fi fost abordate în mod deschis, cu obiectivul clar de a garanta suveranitatea şi interesele naţionale ale Ucrainei”, a scris Zelenski pe X după aceste negocieri.

Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, care a participat la discuțiile din Florida, alături de ginerele președintelui, Jared Kushner, urmează să călătorească la Moscova pentru a discuta marți cu președintele rus Vladimir Putin.

Acum zece zile, Statele Unite au prezentat un proiect în 28 de puncte, elaborat fără implicarea aliaților europeni ai Kievului, destinat să pună capăt conflictului început cu ofensiva rusă din februarie 2022.

Inițial, acordul prevedea retragerea forțelor ucrainene din regiunea estică a Donețkului și recunoașterea de facto de către Statele Unite a Donețkului, Crimeei și Lugansk ca teritorii rusești, însă a fost modificat la cererea europenilor, iar detaliile sale actuale rămân neclare.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
Percheziții în Chișinău și în țară: Un grup, suspectat că pregătea dezordini în masă, cu ajutorul unor conturi false
Percheziții în Chișinău și în țară: Un grup, suspectat că pregătea dezordini în masă, cu ajutorul unor conturi false
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski
/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente