Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

/VIDEO/ Sentința în dosarul lui Chiril Lucinschi, amânată din nou: Precizările procurorilor și reacția învinuitului

lucinschi
01 decembrie 2025, ora 21:30

Instanța a amânat, astăzi, pentru a doua oară pronunțarea sentinței pentru fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi, care este și unul dintre fii ex-președintelui Petru Lucnschi. Magistrații au cerut reluarea cercetării judecătorești în cazul anumitor probe. Chiar și așa, au mai rămas zile numărate până acesta își va afla sentința. Învinuit de spălare de bani în perioada 2012-2014, fostul politician se declară nevinovat și spune că este una dintre victimile lui Vlad Plahotniuc.

Acum opt ani, procuratura a anunțat despre trimiterea în judecată a lui Chiril Lucinschi, care a fost și reţinut în dosarul fraudei bancare. A urmat condamnarea la cinci ani și jumătate de către instanța de fond, în timp ce Curtea de Apel a decis să trimită dosarul la reexaminare. 

Luna trecută, Lucinschi urma să-și afle sentința, lucru care nu s-a întâmplat nici în ședința de astăzi. Magistrații au avut neclarități la anumite probe anexate la dosar și au cerut reluarea cercetării în aceste cazuri, dar și audierea repetată a inculpatului.

„Astăzi se preconiza pronunțarea sentinței motivate, instanța va pronunța o încheiere. Încheiere din întâi decembrie a judecătorie Chișinău cu sediul Buiucani dispune: se reia cercetarea judecătorească în cauza penală a inculpatului Chiril Lucinschi”, a menționat judecătorul Sergiu Stratan.

Decizia l-a dezamăgit pe fostul deputat PLDM. După opt ani de judecăți, spera că astăzi se pună punct în dosarul lui. 

„Decizia luată astăzi, amână acest final. La ce decizie vă așteptați? - Mă aștept la o decizie corectă, la achitare”, a subliniat fostul deputat PLDM, Chiril Lucinschi.

Ex-deputatul susține că dosarul lui a fost deschis la indicația lui Vald Plahotniuc.  

„Acuzațiile care mi s-au adus au fost la indicația lui făcute și asta este foarte clar. Am fost eliminat de pe arena politică”, a punctat fostul deputat PLDM, Chiril Lucinschi.

L-am telefonat pe avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac pentru o reacție, însă acest nu ne-a răspuns la apeluri. 

Potrivit procurorilor, Chiril Lucinschi, fiind gestionarul și beneficiarul efectiv al mai multor companii, împreună cu persoane interpuse ar fi comis spălare de bani în mai multe episoade, iar pentru asta cer în fața instanței șapte ani de pușcărie, dar și confiscarea mijloacelor bănești în valoare de peste 440 de mii de dolari și peste 270 de mii de euro.

„Instanța de judecată a reluat cercetarea judecătorească strict pe aspectele care nu i-au fost clare și necesitatea de a pune careva întrebări pentru a fi concretizate anumite aspecte față de inculpat și prezentarea actelor la care au făcut trimitere. A fost o sentință de condamnare, a fost la rejudecare, este o procedură, nu a stat în primă instanță, respectiv după elucidarea acestor aspecte instanța va intra în deliberări și va stabili o nouă dată a pronunțării”, a menționat procurora Cristina Gladcov.

Potrivit procurorilor, Lucinschi a gestionat în mod secret activele a două companii și ar fi transferat pe conturi lor din Liechtenstein peste 400 mii de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente