Vladimir Putin a susținut astăzi în fața jurnaliștilor ruși declarații după ce a participat la un eveniment economic. Liderul de la Kremlin a ieșit cu amenințări de o violență fără precedent la adresa statelor europene, acesta a susținut voalat că statele europene vor fi distruse, dacă „ar începe un război cu Rusia”.
Acesta a amenințat că dacă Europa se hotărăște să intre în război cu Rusia și într-adevăr va declanșa un conflict, foarte repede ar putea apărea o situație în care Moscova pur și simplu „nu va avea cu cine să negocieze”.
„Nu intenționăm să atacăm Europa, dar dacă Europa îşi doreşte confruntarea şi o începe, noi suntem pregătiţi chiar în acest moment”, a spus liderul de la Kremlin.
Declarațiile lui Putin au venit chiar înainte de a se întâlni cu emisarului lui Trump pentru a negocia o posibilă pace în Ucraina, potrivit Reuters.
Trimisul prezidențial rus Kirill Dmitriev se întâlnește în acest moment la Moscova cu reprezentantul special al SUA, Steve Witkoff. Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în Rusia și în Statele Unite pentru a discuta propuneri de pace privind Ucraina și oportunități viitoare de investiții care implică SUA și Rusia.
Săptămâna trecută Vladimir Putin a declarat că guvernul său elaborează măsuri reciproce în cazul în care Uniunea Europeană decide să utilizeze valoarea în numerar a activelor rusești înghețate pentru a finanța un împrumut de reparații în valoare de 140 de miliarde de euro către Ucraina.
„Guvernul Federației Ruse, la indicația mea, elaborează un pachet de măsuri reciproce în cazul în care acest lucru se va întâmpla”, a declarat Putin jurnaliștilor.
Putin a afirmat că utilizarea activelor înghețate pentru finanțarea împrumutului ar fi echivalentă cu „furtul proprietății altcuiva” – o măsură care ar afecta poziția Europei pe scena internațională.
„Este clar că acest lucru va avea un impact negativ asupra sistemului financiar internațional. Încrederea în zona euro va scădea, va cădea brusc”, a subliniat Putin.






























































