Un Boeing 777 cu 412 pasageri la bord a luat foc imediat după decolarea din aeroportul Moscova-Domodedovo, în timpul unui zbor spre Phuket. Cauza incendiului încă nu este cunoscută, transmite Current Time.
Conform primelor date, incendiul a început la motorul stâng al avionului, iar la bord, pe lângă pasageri, se aflau și 13 membri ai echipajului.
Flăcările au fost stinse, iar piloții au utilizat combustibilul rămas pentru a ajunge în siguranță la sol, realizând o aterizare controlată.
Boeing-ul a decolat din Domodedovo la 21:19 ora Moscovei, deși, conform programului, trebuia să decoleze la 20:55. Incendiul a avut loc la patru minute după decolare.
Boeing 777-21H a fost produs în aprilie 1997 la fabrica Boeing Everett din Statele Unite. În Rusia, avionul a început să fie utilizat din 2018 și a intrat în flota companiei Redwings din 2021.
Acesta opera zboruri regulate spre destinații precum Egipt, Sri Lanka, Thailanda și Turcia. Ultimul său zbor a avut loc pe 1 decembrie, pe ruta Ekaterinburg – Phuket – Domodedovo.
video: tg/mash




























































