Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Rachetă rusească doborâtă cu tunul unui avion de vânătoare. Alt pod din Kiev, ținta dronelor

/VIDEO/ Cel mai mare centru de inginerie din Moldova, inaugurat la Bălți: TechZone poate stimula investițiile cu 50%

design emilia (1)
05 decembrie 2025, ora 23:15

În ultimii 10-15 ani, Republica Moldova a pierdut investiții de zeci de milioane de dolari și mii de locuri de muncă din cauza lipsei forței de muncă calificate. Vorbim despre linii de producere și chiar fabrici întregi. Situația s-ar putea schimba, însă, odată cu inaugurarea centrului „TechZone” - cel mai mare centru de instruire și inovare în inginerie din țară. Acesta va permite Moldovei să-și sporească potențialul investițional cu cel puțin 50%, transmite 1TV.

Potrivit administratorului Zonei Economice Libere Bălți, Marin Ciobanu, deschiderea „TechZone” are o importanță națională, în condițiile în care tehnologiile avansează foarte rapid, iar lipsa specialiștilor este o problemă tot mai mare.

„De multe ori ne întrebau direct, uitați-vă, noi am dori de exemplu după pandemie o companie care produce aparate de cafea au vrut să aducă investiția din China. Au vrut să închidă fabricile din China și au vrut să investească 50 de milioane de euro, dar au întrebat: voi aveți competențe în producerea pieselor prin masă plastică prin injecție? Or noi n-am avut nici la colegiu, nici la universitate, nicăieri. Am avut corporații mari gen „MAGNA” care au vrut să construiască 2 fabrici, aveau nevoie de prelucrarea de metal, iarăși din lipsa acestor competențe i-am ratat. 

În primul rând, ne dorim pentru companiile noastre autohtone să-și crească capacitățile pentru că sunt businessmani care își doresc să investească, au bani, dar au fost cazuri când au cumpărat echipament modern, n-au găsit forță de muncă calificată și au renunțat, vândut acest echipament”,  a menționat administratorul ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu.

La Bălți vor fi instruiți anual peste 300 de elevi și studenți și încă 150 de angajați din companii, în programe moderne de educație duală, cu durată între o lună și jumătate de an. Accentul cade pe partea practică - formatorii spun că tinerii vor lucra direct pe echipamente industriale, pentru a deprinde abilități reale, până când gesturile lor vor deveni un reflex.

„Avem aici nu doar laserul acesta, dar avem și alte echipamente de tăiere cu laser pe nemetale sau avem chiar și echipament de sudură cu laser sau curățire a materialelor ca să arătăm întregul ciclu unde se pot folosi aceste tehnologii. Anume pe practică! Să știe să apese de 100 de ori acel buton, să știe de câteva ori să-și configureze profilele, să-și configureze tot și el să pregătească toate astea nu c-a citit undeva, dar el chiar să stea la calculator, la echipament și să-l pregătească, să înțeleagă meniul și să facă lucrul ăsta anume până i se bate mâna. Să fie într-adevăr, să zicem așa pregătit ca să aibă un fel de memorie musculară deja”, a subliniat formatorul Sergiu Candraman.

„Tehnologia pe care am adus-o astăzi aici este una nouă, echipamentul pe care îl vedem aici va fi încadrat în cadrul acestui centru TechZone din Zona Economică Liberă. Va putea a fi utilizat atât pentru educație și școlarizarea viitorilor ingineri, dar și pentru parteneriate cu diferite firme locale. Cu ajutorul acestui echipament putem capta geometria pieselor pe care vrem fie să le verificăm prin control dimensional, fie să le reproducem prin procesul de inginerie inversă”, a punctat partenerul și fondatorul Paul Ghiorghiță.

TechZone găzduiește și Clusterul Național Automotive & Mechatronic, format din 32 de companii și instituții de învățământ. Aici se va decide cum se modernizează programele de studii, câte stagii practice sunt necesare și cum poate fi ajutată industria autohtonă să devină furnizor credibil pentru marile lanțuri de producție. 

Platforma a fost deschisă cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor internaționali, printre care Societatea Germană pentru Cooperare Internațională, Guvernele Statelor Unite, Suediei și Regatului Unit. Un efort comun pentru ca „high-tech” să însemne, tot mai des, și „made in Moldova”.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente