Aproape 400 de kilograme de ceai vor fi nimicite, fiindcă conțin pesticide periculoase pentru sănătate. Lotul importat în Moldova a fost oprit la postul vamal Leușeni și nu a ajuns în magazine.
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), analizele de laborator au arătat depășiri ale limitei admise pentru Clorpirifos - un pesticid interzis în Uniunea Europeană, fiindcă poate afecta sistemul nervos.
Inspectorii au prelevat probe din 11.016 pliculețe de ceai, în cadrul controlului privind reziduurile de pesticide. În urma rezultatelor, întregul lot a fost sigilat și scos din circuitul comercial, urmând să fie distrus sub supravegherea specialiștilor ANSA.
Autoritatea atenționează că reziduurile de pesticide nu se elimină prin spălare sau preparare cu apă fierbinte, iar consumul produselor contaminate poate afecta sănătatea, în special a copiilor.




































