Scumpirile la carburanți lovesc direct în fermierii aflați în plin sezon agricol. De la miezul nopții, motorina se va scumpi cu 34 de bani pe litru, iar benzina va ajunge să coste aproape 24 de lei. În aceste condiții, agricultorii spun că nu își vor permite să-și alimenteze tehnica agricolă pe care au scos-o deja în câmp. Asociația „Forța Fermierilor” a transmis o solicitare către Guvern, prin care cere rambursarea accizei la motorină, așa cum s-a procedat acum patru ani, când Rusia a invadat țara vecină.
Începând cu miezul nopții, stațiile PECO din țară vor afișa prețurile majorate. Benzina va costa cu 13 bani mai mult și va ajunge la 23 de lei și 97 de bani per litru. Pe când motorina se scumpește cu 34 de bani și va fi vândută la pompă cu 21 de lei și 21 de bani.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică susține că majorările se produc din cauza perturbărilor circulației transportului maritim prin strâmtoarea Ormuz, o rută strategică prin care tranzitează aproximativ o cincime din consumul mondial de țiței.
ANRE mai spune, citând analiști internaționali că, pe termen scurt, cotațiile petrolului Brent ar putea să se mențină pe un trend de creștere, în funcție de durata și amploarea tensiunilor geopolitice, precum și de eventualele perturbări ale infrastructurii energetice din regiune.
În urma acestor scumpiri, cel mai mult are de suferit domeniul agricol din țara noastră. Azi-dimineață, Asociația „Forța Fermierilor” a transmis o scrisoare către Guvern în care solicită ajutor. Aceștia nu vor repetarea situației din 2022, atunci când Rusia a atacat Ucraina, iar prețul motorinei a crescut până la 30 de lei.
„Să intervină cu măsuri pentru a nu se repeta situația din perioada precedentă. Sigur că, scumpirea carburanților o să aibă efect negativ și asupra situației financiare a agricultorilor. De aceea, insistăm ca Guvernul să vină cu acea măsură de rambursare a accizei la motorină. Lucru care a fost făcut în perioada 2022 - 2023, timp de aproximativ un an și jumătate”, a menționat directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău.
În condițiile în care agricultorii și-au scos tehnica și tractoarele în câmp, majorările sunt deja resimțite, ne-a povestit Gheorghe Jurcanu, care s-a plâns că din cauza creditelor acumulate, nu are bani pentru a cumpăra suficientă motorină la prețul actual.
„Nu avem cu ce ieși din câmp, dacă sincer. Eu am scos din combină ce îmi rămăsese din această toamnă, vreo 500 de litri de motorină și cu asta am mai ieșit în câmp. Am pus și îngrășăminte pe care îi avem din anii trecuți. La moment este o problemă foarte mare. Eu nu vorbesc doar de mine, dar din numele tuturor fermierilor de la sud. Noi am avut recent o întrunire și am observat că nimeni nu pune urechile la problemele noastre”, a subliniat agricultorul Gheorghe Jurcanu.
În replică, Guvernul a declarat că urmărește situația de pe piața internațională, dar a refuzat să spună dacă solicitările fermierilor vor fi aprobate:
„Menținem un dialog constant cu organizațiile de profil pentru a evalua opțiunile disponibile și pentru a identifica soluții echilibrate, în limitele reale ale bugetului. Prioritatea noastră este să acționăm responsabil, astfel încât să menținem stabilitatea economică și să sprijinim sectoarele vulnerabile fără a crea riscuri suplimentare pe termen mediu”.
Mâine, miniștrii de resort vor oferi declarații la acest subiect, înainte de ședința de Guvern.