Bilanț devastator în urma incendiului masiv, care a cuprins acum 2 săptămâni, cei 7 zgârie nori din Hong Kong. Autoritățile locale au anunțat ieri 167 de decese, dintre care 40 de persoane încă nu au fost identificate, în timp ce rămășițele a șapte oameni dați dispăruți sunt căutate până în prezent. După alegerile legislative locale care au avut loc acum trei zile în regiunea chineză, noii membri ai autorității centrale au promis că vor reconstrui edificiile și îi vor pedepsi pe cei care s-ar face vinovați de această tragedie.
Din cele 160 de cadavre găsite, identitatea a 40 dintre ele așa și nu a fost confirmată, afirmă poliția din Hong Kong, în timp ce șapte oameni dați dispăruți de rude sunt căutați de salvatori printre ruine. Aceștia spun că au îndepărtat toate schelele de bambus care au căzut în timpul incendiului și au pompat apa din toate cele șapte clădiri, dar cred că din cauza focului puternic este puțin probabil să mai fie găsite careva rămășițe.
Intervievați de jurnaliștii de la AFP, oamenii au declarat că își doresc mai multe acțiuni din partea autorităților centrale. Asta în contextul în care acum trei zile, în Hong Kong au avut loc alegeri ai Consiliului Legislativ:
„Primul pas după ce sunt aleși ar trebui să fie întâlnirea cu victimele, organizarea de întâlniri regulate pentru a le aduna opiniile și transformarea măsurilor propuse în politici concrete.”
„După ce am locuit acolo timp de peste 30 de ani, acest lucru este trist. Chiar dacă ne mutăm acum în locuințe de tranziție, nu vor fi la fel de confortabile ca propria noastră casă. Dar ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat, trebuie să acceptăm.”
„Scopul final este îmbunătățirea responsabilității sociale și a coordonării dintre diferite departamente guvernamentale. Cine este responsabil pentru ce, nu doar transferarea vinovăției. Acesta este un obicei prost în Hong Kong”.
Noii aleși au promis că se vor ocupa de renovarea clădirilor și că îi vor trage la răspundere pe cei responsabili. Poliția din Hong Kong a descoperit 21 de cazuri de fraudă legate de incendiu și a efectuat zeci de arestări.
Autoritățile investighează, de asemenea, șase cazuri suspecte de documente false, legate de plasele de siguranță utilizate în timpul renovării clădirilor. Instituțiile de reglementare în domeniul construcțiilor din oraș vor anunța, probabil, reguli mai stricte în cursul acestei săptămâni.
Între timp, Departamentul Muncii continuă să inspecteze instalațiile de protecție împotriva incendiilor și pregătirea pentru situații de urgență în caz de incendiu la șantierele de întreținere a clădirilor cu schele de mari dimensiuni. Până marți, departamentul inspectase 371 de șantiere de construcții, emisese 189 de avertismente scrise, 100 de notificări de îmbunătățire și au fost inițiate 25 de cauze penale.