UPDATE Alerta s-a dovedit a fi una falsă, obiecte suspecte sau care ar conține explozibil, dispozitive sau substanțe nu au fost depistate.
Alertă cu bombă la frontiera de nord. Poliția de Frontieră anunță că vineri, 13 decembrie, a fost activat semnalul „Exploziv BRAVO” la Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, în urma unei informații recepționate prin Centrul Regional de Coordonare Nord.
Potrivit datelor preliminare, la ora 12:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Vălcineț, însoțitorul de bord al garniturii de tren de pe ruta București – Kiev a fost informat de către serviciul de dispecerat al CFM, stația Vălcineț, despre o alertă transmisă anterior. Conform acesteia, șeful de tren a fost notificat de Ukrzaliznytsia (Căile Ferate Ucrainene) că un bărbat a apelat linia verde, comunicând despre o presupusă minare a trenului nr. 100, compus din 4 vagoane, care se afla la acel moment în PTF Vălcineț, la ieșire din Republica Moldova.
Imediat după recepționarea informației, au fost alertate și mobilizate toate autoritățile competente, care intervin la fața locului și desfășoară verificări conform procedurilor legale, în vederea asigurării siguranței pasagerilor, personalului feroviar și a infrastructurii.
Poliția de Frontieră tratează cu maximă responsabilitate orice sesizare de acest gen și va informa publicul pe măsura apariției unor date confirmate.




























































