Președintele SUA Donald Trump a recunoscut că partidul său riscă să piardă alegerile legislative de la jumătatea mandatului în 2026, în ciuda a ceea ce el consideră a fi succese economice de aproape un an, potrivit unui interviu acordat Wall Street Journal, preluat de AFP și Hotnews.
„Am creat cea mai mare economie din istorie. Dar este nevoie de timp pentru ca oamenii să realizeze acest lucru”, a declarat preşedintele Statelor Unite în acest interviu despre care cotidianul economic a precizat că l-a realizat vineri în Biroul Oval şi pe care l-a publicat sâmbătă seară.
„Toţi aceşti bani care se revarsă în ţara noastră (ne permit) în acest moment să construim lucruri: fabrici de automobile, inteligenţă artificială, multe lucruri. (Dar) nu vă pot spune cum se va traduce acest lucru pentru alegători. Tot ce pot face este să-mi fac treaba”, a mai spus miliardarul republican.
Revenit la Casa Albă pe 20 ianuarie, Donald Trump asigură în mod regulat că economia Statelor Unite este acum înfloritoare şi continuă să arunce vina pentru inflaţie pe predecesorul său democrat, Joe Biden.
Trump, încrezător că prețurile vor scădea
„Cred că până când vom vorbi despre alegeri, peste câteva luni, nivelul preţurilor va fi bun”, a declarat liderul de la Casa Albă pentru WSJ, cu un an înainte de alegerile legislative de la jumătatea mandatului, din noiembrie 2026.
„Chiar şi cei care au avut o preşedinţie de succes” au suferit eşecuri, a recunoscut fostul magnat imobiliar în vârstă de 79 de ani, ales pentru prima dată în 2016.
„Vom vedea ce se va întâmpla. Ar trebui să câştigăm. Dar, ştiţi, statistic, este foarte dificil să câştigi”, a mai declarat Donald Trump pentru ziarul american.
Unul dintre trei americani este mulțumit de politica economică a lui Trump
Şeful Casei Albe, reales în noiembrie 2024 pe baza promisiunii de a reduce rata inflaţiei, insistă că preţurile scad, în timp ce mulţi dintre americani se plâng în continuare de costul ridicat al vieţii.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Universitatea din Chicago pentru agenţia AP, publicat joi, doar 31% dintre americani sunt mulţumiţi de politica economică a lui Donald Trump.
„Când vor reflecta sondajele măreţia Americii de astăzi? Când se va spune în sfârşit că am creat, fără inflaţie, poate cea mai bună economie din istoria ţării noastre? Când vor înţelege oamenii ce se întâmplă?”, a reacționat Trump pe platforma sa Truth Social.




























































