Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Sute de drone și rachete deasupra Kievului. Atac asupra Moscovei, zborurile au fost restricționate

/VIDEO/ Băuturile s-ar putea scumpi în Moldova: Ce presupune sistemul de reciclare ca în UE, pe care-l vom adopta

reciclare plastic
14 decembrie 2025, ora 15:40

Berea, sucurile și apa ar putea deveni mai scumpe în Republica Moldova. Autoritățile pregătesc lansarea unui nou sistem de returnare a ambalajelor, menit să reducă poluarea și să îmbunătățească reciclarea deșeurilor din plastic, sticlă și metal. Reforma, obligatorie pentru toți producătorii, ar urma să majoreze prețul fiecărei sticle cu până la 9 eurocenți. 

Implementarea sistemului ar transforma complet modul în care ambalajele sunt colectate. În magazine urmează să apară aparate speciale de returnare, iar producătorii vor folosi ambalaje marcate pentru reciclare. Oamenii cu care a stat de vorbă 1TV spun că sunt gata să se adapteze, dacă asta înseamnă mai puțină mizerie pe jos și o țară care se aliniază la standardele europene.

„Dacă ne face ca la Europa, că noi reciclăm și ni se întorc bănuții ăștia, nu ne afectează deloc, ne educă chiar. Dacă ni se întoarce, poate chiar să se scumpească și cu 10 lei. Lasă să fie cât costă produsul, tot atât și reciclarea. Așa o să fie mai bine, nu o să vedem toate mizeriile pe stradă” .

„Omul dacă se duce la magazin oricum, evident că el nu mai ia în seamă. Iată eu, de exemplu, când mă duc la magazin, îmi pun în coș ce am nevoie, nu mă mai uit la preț că s-a ridicat cu 2 sau 3 lei” .

„Este normal dacă se reciclează, vă dați seama, e normal să se scumpească, deoarece acea sticlă va fi dată spre vânzare și va fi întoarsă o mică parte de bani”. 

„Eu sunt pentru așa o inițiativă, mi se pare super - și faptul că se va recicla, și asta cu sortarea, cum e prin alte țări europene, ceea ce contribuie, în linii mari, la gestionarea deșeurilor” .

În multe țări europene, sticlele și dozele nu mai ajung demult la gunoi, ci se întorc în magazin și reintră în circuit, iar rezultatele sunt impresionante: peste 90% dintre ambalaje sunt colectate și reciclate. Iar Moldova vrea să ajungă la același nivel. 

Producătorii spun că vor susține acest sistem, dar recunosc că tranziția nu va fi tocmai cea mai simplă: e nevoie de investiții în logistică și adaptarea liniilor de producție la noile cerințe privind ambalajele.

„Deci costurile pentru crearea și dezvoltarea infrastructurii vor fi suportate de către companiile care au format administratorul. În ce mod va fi finanțată această infrastructură ține deja de decizia companiilor care vor face acest lucru. Pot fi diferite modele financiare, investiții directe, leasing, credite bancare... dar este responsabilitatea acestor producători”, a menționat directorul unei afaceri corporative, Ludmila Andronic.

Plătești acum, dar mai târziu primești banii înapoi. Așa va funcționa noul sistem de garanție-returnare: la fiecare sticlă sau cutie metalică cumpărată se va adăuga o sumă în plus, iar consumatorii își vor recupera această garanție atunci când vor aduce ambalajele înapoi. Se estimează o diferență mică la preț - între 2 și 9 eurocenți pentru fiecare recipient - bani care nu se pierd, ci se returnează integral.

„Desigur, la plasarea pe piață a produselor ambalate se va aplica un depozit în mărime de minimum 2 lei, dar acești 2 lei vor fi rambursați consumatorului atunci când ei vor returna aceste ambalaje în sistem. Dacă va fi o majorare a prețului, ea va fi foarte nesemnificativă la moment”, a subliniat secretarul de stat de la Ministerul Mediului, Grigore Stratulat.

Dacă totul merge conform planului, implementarea sistemului de returnare a ambalajelor ar putea deveni realitate chiar de anul viitor. În fabricile de producție și în magazine va urma o perioadă de acomodare, însă miza finală merită efortul - mai puțină poluare și trecerea la o gestionare modernă a deșeurilor.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente