În secolul XXI, când Crăciunul a devenit parte a marketingului, conducerea bisericilor ortodoxe ne amintește că Nașterea Domnului, înainte de toate, este o sărbătoare spirituală. Este ziua în care ne amintește de venirea lui Hristos pe pământ ca să ne spună că moartea nu este decât poarta spre viața veșnică pentru cei care îl urmează. De asta încearcă să ne convingă atât mitropolitul Moldovei, cât și cel al Basarabiei, care, în contextul sărbătorii, au venit cu pastorale.
Vladimir, Mitropolitul Moldovei: „Eu sper că și anul acesta bunii noștri creștini sau prgătit pentru această mprață sărbătoare. Au postit, s-au rugat, s-au împărtășit și cu inima și sufletul curat întâmpină măreața sărbătoare a Nașterii Domnului. Sper că nu ați uitat și de cei care ne înconjoară, care sunt mai triști decât noi. Și ne pare foarte bine că toți care vin la Mitropolie raportează lucruri frumoase, așa cum i se cuvine unui creștin înainte de sărbătoare. Eu vă felicit cu naștera Mântuitorului Hristos. Doresc ca lumina Betleemului să vă lumineze calea”.
Deși Mitropolia Basarabiei este parte a Patriarhiei române, majoritatea bisericilor din subordine mai sărbătorește Nașterea Domnului pe stil vechi. În acest context, mitropolitul Petru a avut și el o pastoală. Acesta a declarat că „Naşterea Domnului ne cheamă să devenim şi noi „peşteri” curate, în care Hristos să Se poată sălăşlui. Să întâmpinăm acest mare praznic cu inimă împăcată, cu brațele deschise şi cu sufletele luminat de rugăciune. Să fim unii lângă alţii, purtându-ne poverile în dragoste, pentru ca bucuria Crăciunului să nu rămână doar o emoţie trecătoare, ci să se prefacă într-un mod de viaţă. Fie ca Pruncul născut în Betleem să aducă pace familiilor, întărire celor încercaţi şi nădejde celor deznădăjduiţi. Fie ca binecuvântarea Sa să se reverse peste Basarabia noastră, peste clerul şi credincioşii ei, dăruindu-ne unitate, statornicie şi roadă bună în toate”