Caietele suplimentare pentru elevi nu sunt obligatorii și nimeni nu poate constrânge părinții să le cumpere. Precizarea a fost făcută de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Alo, TV8”, după ce un telespectator a contestat calitatea manualelor școlare, având în vedere că sunt recomandate și materiale adiționale.
„Nu poate nimeni să oblige un părinte să cumpere caiețele. Acum că ele oferă o anumită comoditate și profesorii le recomandă - așa este, dar aici trebuie de subliniat că recomandarea lor nu este obligatorie și încercarea de a constrânge vreun părinte să le cumpere, mai ales de la o editură anumită, este ilegală și reprezintă o abatere de la Codul de Etică”, a precizat Dan Perciun.
Cât despre manualele școlare, ministrul a declarat că în 2027, vor fi introduse unele noi. Procedura de achiziționare a acestora va pune mult mai mult accent pe calitate decât pe preț: „90% să fie calitate și doar 10% să conteze prețul”.
„Trecem la manuale color la toate disciplinele, schimbăm și criteriile tehnice, să fie mai durabile. La unele discipline, cumpărăm în general manuale de peste hotare și le traducem și le localizăm, de exemplu la matematică”, a adăugat Dan Perciun.
Potrivit ministrului, jumătate din manuale vor fi înnoite în 2027, iar restul în 2028.





































