Tragedie într-un apartament din Tiraspol. O pensionară a decedat în urma unui incendiu. Focul a fost observat de o vecină care a alertat imediat serviciile de urgență.
Potrivit presei din regiune, la sosirea pompierilor, scara blocului și apartamentul erau inundate de fum dens. În una dintre camerele apartamentului ardeau paturile, iar fereastra era complet închisă, ceea ce a împiedicat răspândirea flăcărilor.
Victima a fost transportată în scara blocului, unde pompierii au început manevrele de resuscitare cardio-respiratorie. Deși a fost preluată de medici, aceștia nu au reușit să salveze femeia.




































