Un incendiu s-a produs într-o locuință din satul Glinoaia, raionul Slobozia. Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce canapeaua a luat foc. Potrivit presei din regiune, un bărbat ar fi consumat alcool și fuma în interiorul casei.
Dimineața, acesta s-a trezit simțind căldură în spate și a descoperit că sub el ardea canapeaua și lucrurile personale, iar camera era plină de fum. Speriat, bărbatul a fugit din locuință.
Flăcările au fost observate de vecini, care au alertat pompierii. La sosirea echipajului, casa era deja cuprinsă în întregime de flăcări.
Incendiul a fost stins în aproximativ două ore, însă două camere, tavanul și acoperișul au fost complet distruse. Circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite.









































