După patru zile în care hotarul de sud cu Ucraina a fost închis pentru cetățenii Republicii Moldova, azi-dimineață, lucrurile au revenit la normal. Posturile vamale Palanca și Tudora și-au reluat activitatea în regim obișnuit, informează Poliția de Frontieră, care, totuși, din motive de securitate, ne recomandă să evităm deplasările la Odesa.
Traficul de la hotar cu regiunea Odesa a fost dat peste cap joi, după ce o dronă rusească a lovit podul de peste Nistru de la Maiaki, la doar 15 kilometri de Palanca. S-a întâmplat în momentul în care acesta era traversat de o mamă cu trei copii. Femeia a decedat, în timp ce copii cu diferite răni a fost duși la spital.
Vineri dimineață, același pod a fost supus unui nou atac cu drone, iar de data aceasta ucrainenii au avut nevoie de două zile până să restabilească traficul. Podul este unul strategic având în vedere că toate schimburile comerciale ale regiunii Odesa cu Uniunea Europeană trec anume pe aici.