Din 25 decembrie, elevii din Moldova intră în vacanța de iarnă. Aceasta va dura 14 zile, până pe 8 ianuarie 2026. Astfel, cea de-a doua vacanță din anul școlar va marca finalul primului semestru și începutul celui de-al doilea.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, având în vedere că 9 ianuarie cade într-o zi de vineri, fiecare instituție de învățământ va putea alege data la care elevii se vor întoarce: fie pe 9 ianuarie, fie pe 12 ianuarie.
„În cazul în care se optează pentru reluarea cursurilor la 12 ianuarie 2026, fiecare instituție va decide cum vor fi recuperate lecțiile din ziua de vineri, 9 ianuarie 2026, până la finalul anului de studii”, precizează autoritățile.
În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată surselor de aprindere, focurilor de artificii și bazinelor acvatice. Astfel, oamenii care au în grijă minori, nu trebuie să lase fără supraveghere sursele de foc, iar pe copii, singuri în încăperi cu focul aprins în sobă. De asemenea, lansarea focurilor de artificii de către minori sunt interzise.
Totodată, salvatorii îndeamnă părinții să nu le permită aflarea celor mici în preajma lacurilor și iazurilor și în spații necunoscute precum șantierele de construcție sau spațiile forestiere.
Respectând aceste reguli, se vor evita posibile incendii, leziuni, arsuri, traumatisme, înecuri și alte situații de risc.
TV8.md amintește că în total, în anul de studii curent, elevii vor avea parte de patru vacanțe. Cea de toamnă a fost între 27 octombrie și 2 noiembrie. Vacanța de iarnă va dura două săptămâni - între 25 decembrie și 8 ianuarie. Vacanța de primăvară va începe în 5 martie și se va încheia în data de 8 martie, iar cea de Paște va fi din data de 11 aprilie până pe 20 aprilie.
































































