Patru persoane au fost rănite după ce un autoturism s-a tamponat cu un microbuz astăzi. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12:45, în raionul Sîngerei.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Lilia Harea, ne-a declarat că conducătorul unui automobil de marca Skoda, în vârstă de 25 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile climaterice. Acesta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit un microbuz Mercedes Sprinter, care se deplasa regulamentar.
În urma impactului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre pasageri ai microbuzului, cu vârstele de 16 ani, două persoane de 18 ani și o persoană de 22 de ani.
Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice cu aparatul „Drager”, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.



























































