O bombă aeriană din al Doilea Război Mondial, cu o greutate de 470 de kilograme, a fost îndepărtată în siguranță duminică de pe un șantier dintr-un cartier situat în zona centrală a capitalei sârbe, potrivit anunțului făcut de poliție, scrie AFP și Hotnews.
Bomba AN-M44, fabricată în SUA, a fost folosită în timpul raidurilor aeriene efecutate de aliați împotriva pozițiilor germane în eliberarea Belgradului de sub ocupația nazistă, în 1944.
Înainte de îndepărtarea bombei, șantierul, care se află în apropierea unei zone rezidențiale și a unui centru comercial, a fost supus unei analize amănunțite „pentru a asigura condiții de siguranță”, a declarat poliția.
De asemenea, locuitorilor din zonă li s-a transmis să îndepărteze vehiculele și să-și părăsească locuințele, dacă este posibil.
Bomba a fost transportată la un teren de antrenament al armatei, aflat la 180 km de Belgrad, unde va fi distrusă în zilele următoare.
Nu este primul caz de acest gen
În ultimii ani, în Serbia au fost descoperite mai multe bombe neexplodate, datând din războaiele trecute, toate fiind îndepărtate în siguranță, fără detonare.
În septembrie 2024, un obuz de artilerie vechi de un secol, cu o greutate de aproape 300 de kilograme, a fost îndepărtat de pe un șantier din apropierea parlamentului sârb din Belgrad.
Tot anul trecut, în aprilie, o bombă de mari dimensiuni din campania de bombardamente a NATO din 1999 a fost găsită la Nis, în sudul Serbiei.
În 2021, o bombă cu o greutate de 242 de kilograme, din al Doilea Război Mondial, a fost îndepărtată de pe un șantier dintr-o suburbie a Belgradului.



























































