Ex-premierul Vlad Filat ar putea ajunge în detenție în Republica Moldova, însă doar după pronunțarea unei sentințe definitive de către instanțele din Franța. Până la acel moment, acesta se află în libertate și se poate deplasa fără restricții pe teritoriul țării. Totuși, Filat riscă să fie reținut dacă va călători într-un stat membru Interpol. Clarificările au fost oferite de miniștrii Justiției și Afacerilor Interne, care au explicat cadrul legal aplicabil în acest caz.
„Imediat a fost transmisă solicitarea Procuraturii Generale pentru că, după cum cunoașteți, decizia de localizare și de reținere urmează să fie propusă de un procuror și instanța de judecată să decidă asupra măsurilor care urmează să fie întreprinse. Poliția va acționa în conformitate cu decizia instanței de judecată și a procurorilor”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Cu alte cuvinte, deocamdată, Vlad Filat nu are nicio restricție de deplasare cel puțin în Republica Moldova. El nu poate fi reținut sau plasat în arest până la o decizie definitivă a instanțelor din Paris, care ulterior trebuie confirmată și de cele din Moldova.
„Procedural, Franța transmite către Moldova. În Moldova, ministerul Justiției recepționează și verifică corespundere cu convențiile internaționale și legislația. Ulterior transmite instanței de judecată. Asta atunci când hotărârea e definitivă”, a subliniat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.
Sâmbăta trecută, la o solicitare inițiată pe 26 decembrie de Biroul Central Național INTERPOL Paris, fostul premier, Vlad Filat a fost dat în căutare internațională. Se întâmplă la doar câteva zile după ce a fost condamnat de o instanță franceză la doi ani de pușcărie, pentru spălare bani. Potrivit deciziei magistraților francezi, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Vlad Filat a fost obligat să plătească și o amendă de 100 de mii de euro.
Ex-premierul și fosta sa soție, Sanda Filat, au fost găsiți vinovați după ce au achiziționat proprietăți în 2012 și 2014, în sud-estul Franței, prin intermediul unor companii și al unui interpus, folosind fonduri de la o companie canadiană care câștigase contractul Loteriei Naționale a Republicii Moldova în 2011, pe vremea când Filat era șef al Guvernului.
Vlad Filat nu răspunde la apeluri, dar reacționează în postări pe Facebook. Ultima dată, acesta a scris că a contestat hotărârea care nu este una definitivă și că dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare.
Filat mai spune că după analiza integrală a deciziei motivate, va reveni cu un comentariu detaliat, în mod argumentat și responsabil. Liderul PLDM pledează nevinovat, iar Constituția Republicii Moldova spune că țara noastră nu-și extrădează proprii cetățeni.































































