Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, ar fi schimbat trei mijloace de transport pentru a ajunge în regiunea transnistreană pe 25 decembrie, cu o zi înainte de a fi condamnat la 12 ani de închisoare. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni la postul public de radio, după ce ieri, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a acuzat autoritățile că „au călcat pe aceeași greblă” și că nu au luat măsuri preventive.
„Noi am stabilit traseul din ziua de 25, începând cu orele 10. Unde s-a deplasat, unde s-a coborât dintr-un mijloc de transport, unde a urcat în alt mijloc, unde a schimbat al treilea mijloc de transport, cum a ajuns în regiunea transnistreană. (…) Din măsurile speciale de investigație s-a constatat că el este în stânga Nistrului, a ajuns la data de 25, la amiază”, a declarat Cernăuțeanu.
Totuși, poliția nu a intervenit în acest caz, întrucât până la pronunțarea unei sentințe, „orice acțiune – filaj, căutare, reținere – era în afara cadrului legal”.
„Unica solicitare sau interdicție care era în raport cu domnul Constantinov era nepărăsirea teritoriului Republicii Moldova”, a precizat șeful IGP.
Însă odată ajuns în stânga Nistrului, instituțiile constituționale ale statului Republica Moldova nu mai au acces.
Subiectul a fost abordat și în cadrul conferinței de presă de astăzi a președintei Maia Sandu.
Șefa statului a Guvernului să modifice procedura de dare în căutare a persoanelor condamnate, după ce mai multe persoane care își așteptau sentința au părăsit țara sau au fugit în stânga Nistrului până la condamnare.
„Regiunea transnistreană este folosită tot mai des pentru eschivarea de la ispășirea pedepsei. Procedurile de dare în căutare a persoanelor căutate sunt ineficiente pentru că presupun termeni care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și astfel se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției și să se facă dreptate. Solicit Guvernului îmbunătățirea cadrului existent și întreprinderea măsurilor legislative necesare de prevenire a eschivării persoanelor condamnate de la executarea pedepsei, inclusiv prin simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanei odată cu pronunțarea sentinței”, a declarat Sandu.
TV8.md amintește că fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov, a fost condamnat pe 26 decembrie la 12 ani de închisoare într-un dosar de abuz de putere și delapidare de peste 46 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, în perioada 2017-2020, pe când deținea funcția de director al unei societăți comerciale din Comrat, Constantinov ar fi autorizat transferuri nejustificate și ar fi încheiat contracte fictive. Dmitri Constantinov se declară nevinovat.
La mijlocul lunii noiembrie, acesta și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei.
Ieri, situația a stârnit critici din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a spus că autoritățile „au călcat pe aceeași greblă”, reproșând faptul că nu au fost luate măsuri preventive, deși existau suspiciuni că acesta ar putea încerca să se ascundă.





























































