Directoarea unui centru medical de la noi va compărea pe banca acuzaților după ce ar fi semnat niște acte false care au permis intrarea în Republica Moldova a unor cetățeni din Rusia, în timpul pandemiei de COVID-19. Conform Procuraturii Anticorupție, bărbații au venit la centru pentru a desfășura acțiuni în interesul unui candidat la alegerile prezidențiale din 2020 și nu în scop medical, așa cum era stipulat în acte. Procurorii nu precizează despre ce candidat mai exact ar fi ar fi vorba.
Potrivit probelor acumulate, în perioada iunie - iulie 2020, femeia ar fi semnat două demersuri adresate Poliției de Frontieră de la „Aeroportul Internațional Chișinău” care le-au permis bărbaților să intre în Republica Moldova și să evite carantina obligatorie din timpul pandemiei.
Ulterior, audiată ca martor în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei electorale a acelui candidat, învinuita a negat că și-ar fi pus semnătura pe acele documente, deși raportul de expertiză judiciară a stabilit contrariul.
Pentru fals în acte, femeia riscă închisoare de până la 6 ani, iar pentru declarații mincinoase, închisoare de până la 2 ani.



































































