Este din nou alertă la granița României, iar autoritățile din județul Tulcea au emis un avertisment privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Potrivit comunicatului oficial, au fost identificate mai multe „ținte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România și Ucraina”, transmite Euronews.
„Astăzi, în jurul orei 12:00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj de informare și avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din zona de nord a județului Tulcea”, se arată în comunicatul oficial al ISU Tulcea.
Documentul recomandă măsuri minime de siguranţă, precum adăpostirea şi respectarea indicaţiilor autorităţilor.
„Reiterăm apelul către cetățeni de a-și menține calmul, de a urmări cu atenție mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT, de a se informa exclusiv din surse oficiale și de a sesiza de îndată numărul unic de urgență 112 în cazul observării unor incidente sau situații deosebite”, se mai declară în comunicarea oficială.
Un alt mesaj a fost transmis și joi, 1 ianuarie, după ce Federația Rusă a atacat Ucraina. Două aeronave de luptă F-16 au fost ridicate pentru a monitoriza zona de frontieră.


































































