La cinci zile după ce SUA au atacat Caracasul și l-au capturat pe Nicolas Maduro, începe să iasă la iveală principala miză care a stat în spatele operațiunii americanilor. Donald Trump anunță că Venezuela va ceda Statelor Unite între 30 și 50 de milioane de barili de petrol, care vor fi vânduți la prețul de piață, iar veniturile vor fi controlate de americani. Experții avertizează că predarea unei cantități atât de mari ar putea epuiza rezervele Venezuelei. Între timp, venezuelenii continuă să iasă în stradă, iar unii fug spre Columbia, temându-se de escaladarea conflictului.
În postarea publicată aseară, Donald Trump a scris că Venezuela va ceda Statelor Unite între până la 50 de milioane de barili de petrol, care vor fi vânduți la valoarea de piață, iar veniturile vor fi controlate de americani. Jurnaliștii de la CNN scriu, citând surse, că deși această cantitate pare a fi mare, Statele Unite au consumat puțin peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi în ultima lună. Experții din domeniu mai spun că petrolul venezuelean se tranzacționează în prezent la 55 de dolari pe baril, astfel încât, dacă Statele Unite vor găsi cumpărători dispuși să plătească prețul pieței, ar putea obține între 1,65 și 2,75 miliarde de dolari din vânzare. Totuși, informația nu a fost confirmată oficial de guvernul statului atacat. Venezuela a acumulat stocuri semnificative de țiței de când Statele Unite au început embargoul petrolier la sfârșitul anului trecut, dar predarea unei cantități atât de mari de petrol Statelor Unite ar putea epuiza rezervele proprii de petrol ale Venezuelei. Între timp, președinta interimară a Venezuelei a decretat șapte zile de doliu pentru „tinerii martiri” care au murit apărând țara, sâmbăta trecută, în timpul atacului asupra capitalei Caracas.
Delcy Rodriguez, președinta interimară a Venezuelei: „Venezuela se află pe un drum dureros. Dureros din cauza agresiunii pe care a suferit-o - fără precedent în istoria noastră, fără precedent în istoria Americii de Sud, o agresiune de această natură. Dar poporul venezuelean este activ, este afară, mărșăluind pe străzi.”
Până în prezent, au fost confirmate doar 24 de decese în rândul forțelor armate venezuelene și moartea a 32 de militari cubanezi. Aceștia erau responsabili de securitatea personală a lui Maduro și mențineau disciplina în rândurile forțelor armate.
Delcy Rodriguez, președinta interimară a Venezuelei: „Președintele Maduro a declarat în fața unei instanțe că este prizonier de război. Și s-au declarat pentru ceea ce sunt(n.r. Nicolas Maduro și soția sa): nevinovați. Oameni decenți a căror imunitate ca șef de stat a fost încălcată pe nedrept și, ei bine, ale căror legi internaționale și venezuelene au fost complet încălcate.”
Poporul venezuelean a ieșit și azi în stradă pentru a cere eliberarea președintelui și a primei doamne.
Atacurile americane au provocat și un val de exod în rândul venezuelenilor. Zeci de persoane au fost surprinse trecând granița înspre Columbia, temându-se de o escaladare a conflictului cu Statele Unite.
„Suntem în stare de șoc, nu? Ceva ce chiar nu ar fi trebuit să se întâmple, nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată așa, indiferent de motiv. Apoi îți sparg casa pentru că Venezuela este în casa noastră. Cum poate cineva să intre pur și simplu și să facă asta? Nu se poate întâmpla așa.”
„Este un atac asupra popoarelor din America și, de fapt, asupra întregii lumi. Ne-ar putea trimite înapoi în secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, când fiecare își lua orice pământ dorea. Pentru asta există Națiunile Unite, pentru a rezolva diferențele noastre.”
La mijlocul lunii decembrie 2025, Trump a instituit un blocaj maritim pentru petrolierele sancționate care se îndreptau spre și dinspre Venezuela, iar pe 3 ianuarie, trupele americane l-au capturat pe președintele țării, Nicolas Maduro, în cadrul unei operațiuni speciale. Maduro a fost dus în SUA, unde a apărut deja în fața unei instanțe federale din New York pentru a se confrunta cu un dosar de trafic de droguri și narcoterorism. El a pledat „nevinovat” la acuzațiile formulate împotriva sa. Administrația americană condusă de Donald Trump a descris operațiunea drept un succes și a sugerat că va continua să exercite influență asupra Venezuelei în perioada de tranziție politică, inclusiv în sectorul energetic. Gestul a stârnit un val de critici internaționale: guverne și experți juridici susțin că acțiunea încalcă suveranitatea Venezuelei și dreptul internațional, iar unele țări au cerut reținere și dialog. Capturarea lui Maduro marchează unul dintre cele mai controversate episoade ale intervenției americane recente în America Latină și are potențialul de a recalibra profund relațiile geopolitice din regiune.