Instanța nu a stabilit, deocamdată, o cauțiune nici pentru Nicolás Maduro, nici pentru soția sa. Potrivit avocatului acestuia, Barry Pollack, clientul său nu solicită în prezent eliberarea, fără a exclude însă posibilitatea depunerii unei cereri de cauțiune pe parcursul procedurilor, relatează BBC.
Maduro s-a declarat o persoană cinstită și a afirmat că nu este vinovat: „Sunt nevinovat. Nu sunt vinovat. Sunt un om decent, președintele țării mele”.
Apărarea a invocat probleme de sănătate și aspecte medicale care trebuie clarificate, pentru ca Maduro să poată beneficia de îngrijiri adecvate în detenție. La rândul său, avocatul soției acestuia a declarat că Cilia Flores suferă de contuzii puternice în zona coastelor și are nevoie de asistență medicală.
Judecătorul a precizat că aspectele medicale urmează să fie coordonate cu procurorul și a anunțat reluarea procedurilor la termenul stabilit. Următoarea ședință de judecată în dosarul lui Nicolás Maduro este programată pentru 17 martie, ora 11:00.
Audierea a durat puțin peste 30 de minute, fiind o procedură scurtă de punere sub acuzare, în cadrul căreia a fost citit rechizitoriul. Odată cu această etapă, au devenit oficiale acuzațiile formulate în dosar, centrate pe trafic de droguri.
Rechizitoriul, care depășește 20 de pagini, descrie o imagine extrem de dură a lui Nicolás Maduro, prezentat de procurori drept un lider care și-ar fi folosit funcția pentru a organiza livrări de droguri către Statele Unite.




































