Un bărbat de 58 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce automobilul în care se afla s-a ciocnit cu un autocamion. Accidentul a avut loc în apropierea orașului Rîșcani, în jurul orei 15:45.
Contactată de TV8, ofițera la presă a poliției, Lilia Harea, ne-a declarat că un autocamion de model MAN, condus de un bărbat de 37 de ani, care se deplasa de pe un drum secundar, nu ar fi cedat trecerea unui microbuz de model Mercedes Sprinter, ce circula regulamentar pe drumul principal.
În urma impactului, șoferul Mercedesului, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind asistat de echipajul medical ajuns la fața locului.
Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele indicând 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Poliția a inițiat o anchetă și continuă investigarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.































































