Clubul italian S.S. Arezzo a anunțat joi, 8 ianuarie, transferul mijlocașului moldovean Artur Ioniță, care pleacă de la US Triestina Calcio 1918. Fotbalistul a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2027.
Potrivit unui comunicat emis de FMF, în actualul sezon, Artur Ioniță, în vârstă de 35 de ani, a bifat 18 apariții în campionat pentru Triestina și un meci în Cupa Italiei, reușind să înscrie de cinci ori și să ofere o pasă decisivă.
S.S. Arezzo ocupă în prezent prima poziție în Serie C, grupa B, cu 43 de puncte după 19 etape, iar transferul mijlocașului moldovean are drept scop consolidarea liniei de mijloc în perspectiva luptei pentru promovarea directă în Serie B.
Pentru Artur Ioniță, Arezzo reprezintă al optulea club din cariera sa în Italia, după experiențele avute la Hellas Verona, Cagliari, Benevento, Pisa, Modena, Lecco și Triestina.
Fotbalistul originar din Chișinău a adunat de-a lungul anilor 210 meciuri în Serie A, 101 în Serie B și 46 în Serie C, marcând în total 32 de goluri și oferind 19 pase decisive în competițiile interne, la care se adaugă 12 apariții în Cupa Italiei.
La nivel internațional, Ioniță a îmbrăcat tricoul naționalei Republicii Moldova în 81 de partide, în care a înscris cinci goluri și a contribuit cu două assisturi.
După meciul disputat împotriva Israelului, pe 16 noiembrie 2025, acesta și-a anunțat retragerea din echipa națională.

































































