Dacă v-ați săturat de aglomerația orașelor, de viața la bloc și de rutina unui job la birou, Oosterwold, un cartier inedit din Olanda, ar putea fi alternativa ideală. Situat la doar o oră de Amsterdam, acest loc le oferă locuitorilor o libertate aproape totală în proiectarea propriilor case, cu o singură condiție: acestea să fie ecologice și sustenabile.
Oosterwold este, totodată, un experiment curajos de agricultură urbană, unde fiecare rezident are obligația de a fi și grădinar.
Un reportaj realizat de Europeo vă invită să descoperiți acest model de comunitate care sfidează stilul clasic de viață urban.




































