O femeie de 37 de ani din stânga Nistrului, a cerut ajutor după ce fostul ei concubin a pătruns ilegal în locuința sa. Femeia plecase împreună cu copilul la rude de sărbători, dar s-a întors acasă în urma unui apel telefonic.
Potrivit presei din regiune, fostul partener, un bărbat de 38 de ani, cu care are un copil comun, știa că locuința este goală. Cu toate acestea, aflat sub influența alcoolului, ar fi decis să îi facă o „vizită surpriză”.
Bărbatul ar fi spart geamul și rama unei ferestre din hol, ar fi intrat în casă și s-arfi culcat în dormitor. Nepoata femeii, care a devenit martoră întâmplării, a anunțat proprietara despre cele petrecute.
Aceasta a revenit acasă și a solicitat intervenția poliției. Oamenii legii efectuează o anchetă preliminară, iar în funcție de rezultate, urmează să fie luată o decizie procedurală.




























































