Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1419: Atac masiv, reuniune ONU și apariția lui Putin. Trump: „Zelenski are o singură carte în joc”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1419: Atac masiv, reuniune ONU și apariția lui Putin. Trump: „Zelenski are o singură carte în joc”

12 ianuarie 2026, ora 17:31

Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra Ucrainei în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, vizând Odesa, Kievul și mai multe regiuni ale țării, în timp ce temperaturile au coborât sub –10 grade Celsius. Loviturile asupra infrastructurii civile și energetice au provocat pene masive de curent, incendii și distrugeri de locuințe, adâncind riscul unei crize umanitare în mijlocul iernii.

Președintele SUA Donald Trump, a spus că războiul dintre Rusia și Ucraina se apropie de final și că demersurile diplomatice capătă amploare. Declarațiile sale vin în timp ce administrația americană poartă discuții noi cu aliații europeni. „Facem progrese”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One, duminică, spunând că vrea să oprească pierderile de vieți omenești din cadrul conflictului care durează de atâția ani deja.

UPDATE Președintele american Donald Trump „face lucrurile corecte pentru NATO” prin încurajarea creșterii cheltuielilor de apărare pentru a egala cheltuielile SUA, a declarat luni Mark Rutte, secretarul general al alianței militare, citat de The Guardian.

UPDATE Temerile legate de o escaladare majoră a conflictului dintre Rusia și Occident se intensifică, pe măsură ce cercurile apropiate Kremlinului amplifică discursul agresiv la adresa NATO, ridiculizează Marea Britanie și sugerează deschis sprijin pentru Donald Trump într-un posibil demers de preluare a controlului asupra Groenlandei.Televiziunea de stat rusă a avansat, într-o cheie propagandistică, ideea unei cooperări ruso-americane pentru „eliberarea” insulei arctice, parte a Regatului Danemarcei. În paralel, comentatori pro-Kremlin au ironizat declarațiile premierului britanic Keir Starmer privind eventuala desfășurare de trupe britanice pe teritoriul Groenlandei, în coordonare cu aliați europeni, scrie express.com. 

UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că el este singura „carte în joc” pe care o are președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că fără el ar fi fost un „dezastru total”. În același interviu, Trump a spus că este gata să-și asume angajamentul privind participarea SUA în problema garanțiilor de securitate pentru Ucraina, numai pentru că este încrezător că Rusia nu va încerca să o invadeze din nou. „Ei bine, el nu are cărțile. Nu le-a avut — nu le-a avut încă din Ziua 1 [a invaziei ruse la scară largă – n.red.]”, a spus Trump într-un interviu acordat The New York Times, potrivit Pravda.

UPDATE Norvegia este pregătită să contribuie și să se alăture furnizării de garanții de securitate ferme Ucrainei pentru a se asigura că Ucraina nu rămâne fără sprijin după un posibil acord de pace. Potrivit unui corespondent UNIAN, ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a declarat acest lucru la Kiev, într-o conferință de presă comună cu ministrul ucrainean de externe, Andriy Sybiha.

UPDATE Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un amplu interviu cu doi jurnaliști britanici cunoscuți, despre provocările pe care le are de înfruntat Republica Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice din țara de peste Prut. Lidera de la Chișinău a vorbit prima dată deschis despre faptul că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre Republica Moldova și România, aceasta ar vota ,,da”, notează Digi24.

UPDATE Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată de Rusia nu este, de fapt, un salt tehnologic, ci se bazează pe soluții depășite. Concluzia vine după analiza resturilor unei rachete Oreșnik, folosită într-un atac asupra orașului Dnipro în 2024, relatează Pravda.

UPDATE Începând cu 1 ianuarie, toate liniile de aprovizionare către regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, aflată sub control rusesc, au fost închise, lăsând Moscova fără opțiuni, potrivit presei ucrainene. Începând cu 1 ianuarie, Kievul a început să aplice controale stricte de-a lungul frontierei de aproximativ 450 de kilometri cu regiunea separatistă Transnistria, impunând inspecții pentru orice deplasare permisă de mărfuri sau persoane, potrivit ,,Euromaidan Press”.

UPDATE Lideri europeni, ucraineni și americani încearcă să își armonizeze pozițiile privind condițiile încetării focului în eforturile lor diplomatice de susținere a Ucrainei și de conturare a unui cadru de securitate post-conflict. Zelenski a declarat, după ce Rusia a folosit o rachetă Oreşnik pentru a ataca Ucraina, că, din perspectiva utilizării rachetelor balistice cu rază medie, aceasta reprezintă aceeași provocare pentru toți: Varşovia, București, Budapesta şi multe alte capitale. El  a pledat  pentru necesitatea unui „sistem de acţiune comun, un sistem de apărare colectivă – unul care să funcționeze cu adevărat”, scrie Cotidianul.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis Radei Supreme două proiecte de lege privind prelungirea legii marțiale şi a stării de mobilizare generală. Potrivit documentelor transmise de preşedinte, legea marțială și mobilizarea ar urma să fie prelungite cu 90 de zile, din 3 februarie până pe 3 mai 2026, scrie Rador.

UPDATE Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite se reunește astăzi, la cererea Ucrainei, după noile lovituri aeriene ruse în care a fost utilizată racheta de ultimă generație Oreșnik. Potrivit surselor diplomatice, cererea Kievului a fost susținută de șase membri ai Consiliului: Franța, Regatul Unit, Letonia, Danemarca, Grecia și Liberia. În ciuda eforturilor diplomatice internaționale, Rusia continuă seria sângeroasă de atacuri asupra Ucrainei. Noaptea trecută, Kievul a fost atacat cu drone, iar una dintre ele a lovit o clădire din capitală, în urma exploziei s a produs un incendiu de amploare.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a declarat luni că racheta "de ultimă de generaţie" Oreşnik, utilizată vineri în cadrul loviturilor masive împotriva Ucrainei, a vizat o uzină aeronautică din orașul Liov, situat în vestul țării. „Potrivit informațiilor confirmate din mai multe surse independente, în urma loviturii efectuate în noaptea de 8 spre 9 ianuarie de către forţele armate ruse cu ajutorul sistemului mobil de rachete balistice terestre 'Oreşnik' uzina de stat pentru repararea avioanelor din Liov a fost scoasă din serviciu", a indicat ministerul rus. Conform Moscovei, această uzină este utilizată pentru "repararea şi mentenanța materialului aeronautic al forţelor armate ucrainene, inclusiv avioane MiG-29 și F-16, furnizate de ţările occidentale". Până luni, rușii nu precizaseră ținta atacului cu Oreşnik.

UPDATE O eventuală reluare a dialogului dintre Uniunea Europeană şi preşedintele rus Vladimir Putin, idee evocată recent de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de premierul italian Giorgia Meloni, nu se află, în acest moment, pe agenda oficială, a declarat, luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, citată de AFP, relatează Agerpres.

UPDATE Suedia va cheltui 4 miliarde de coroane (437 de milioane de dolari) pe sisteme de drone fără pilot care vor fi livrate în următorii doi ani, a anunțat luni ministrul Apărării al țării scandinave, Pal Jonson, potrivit Reuters.

UPDATE Slovacia renunță complet la sprijinul militar pentru Ucraina, după ce liderii țării, inclusiv președintele și premierul, au decis că nu vor trimite soldați și nu vor mai acorda ajutor militar Kievului. Decizia a fost luată în contextul în care președintele Slovaciei, Peter Pellegrini, președintele Consiliului Național al Republicii Slovace, Richard Raši (Hlas-SD), și premierul Robert Fico (Smer-SD) au declarat că există acord asupra problemelor fundamentale legate de interesele Slovaciei pe plan intern și extern, scrie publicația Aktuality.

UPDATE Dușmanul Europei nu este Rusia, ci ”demonul” său interior, iar NATO nu mai contează practic, în timp ce Donald Trump duce o ofensivă pentru preluarea Groenlandei de la aliatul său, Danemarca, scrie South China Morning Post (SCMP). Publicația chineză SCMP, deținută de Jack Ma, patronul gigantului Alibaba, a devenit în ultimul timp apropiată a regimului de la Beijing, după ce ani de zile s-a remarcat prin politica sa editorială independentă.

UPDATE Prim-ministrul Yuliia Sviridenko a declarat că se așteaptă îmbunătățiri semnificative ale situației până în jurul datei de 15 ianuarie. Cu toate acestea, autoritățile avertizează că procesul de refacere completă a infrastructurii va dura mai mult.

UPDATE Potrivit autorităților, la începutul zilei de 11 ianuarie, peste 1.000 de clădiri din Kiev rămâneau fără încălzire. Echipele tehnice lucrează în regim de urgență pentru a restabili alimentarea cu energie, însă reparațiile sunt îngreunate de avariile extinse și de riscul continuu al atacurilor.

UPDATE Capitala Kiev a fost, de asemenea, ținta unui atac cu drone. În jurul orei 1:30 noaptea, locuitorii au auzit mai multe explozii, iar în districtul Solomianskîi a izbucnit un incendiu de proporții într-o clădire nerezidențială, a anunțat șeful Administrației Militare a Kievului, Timur Tkacenko. Imagini distribuite pe rețelele sociale arată flăcări extinse și mai multe vehicule cuprinse de foc, în timp ce serviciile de urgență interveneau la fața locului, notează Adevărul. Apărarea antiaeriană a fost activată în oraș, iar Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat asupra mai multor valuri succesive de drone lansate din nord. Până la primele ore ale dimineții, autoritățile evaluau încă amploarea pagubelor, nefiind raportate imediat victime în capitală.

UPDATE Kremlinul a lansat o campanie extrem de agresivă de creștere a natalității în ultimul an. Statul rus a ajuns să promoveze sarcina ca normă socială, nu ca alegere personală. Se pare că măsurile recente limitează accesul la avort și impun presiuni directe asupra femeilor, inclusiv prin implicarea Bisericii Ortodoxe.Femeile care cer întreruperea sarcinii se confruntă cu clinici care le afișează păpuși „embrion” anatomic inexacte, consiliere pre-avort și rugăciuni organizate în fața unor icoane.„Rusia duce o campanie deschisă de presiune reproductivă asupra femeilor”, a declarat activista și fondatoarea Fondului de Stocare a Contracepției de Urgență, Irina Fainman pentru publicația rusă independentă 7×7. Autoritățile ruse se folosesc de pretextul natalității ca să reducă accesul la avorturi și descurajează femeile să opteze pentru întreruperea sarcinii, potrivit Meduza. 

UPDATE Un bărbat a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie și escrocherie în proporții deosebit de mari. Sentința a fost pronunțată la data de 12 ianuarie 2026 de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit unui comunicat emis de Judecătoria Chișinău, instanța a stabilit că, în perioada 2020–2022, inculpatul ar fi sprijinit un stat străin în desfășurarea unor activități ostile față de interesele țării. Acesta ar fi fost recrutat prin intermediul unor persoane legate de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei și ar fi folosit expertiza sa în criptomonede pentru a efectua transferuri și lichefierea unor sume importante de bani provenite din Federația Rusă, pe teritoriul Moldovei și Ucrainei.

UPDATE Furtul de gaze a fost depistat de specialiștii Naftogaz Ucraina, compania națională de energie, și de operatorul rețelelor de distribuție a gazelor, în urma unor controale în regiunile Sumî și Vinnița. „În urma inspecțiilor desfășurate la stațiile de alimentare cu gaze din regiunile Sumî și Vinnița, specialiștii noștri au întocmit procese-verbale de constatare a neregulilor. Pe baza acestora, a fost stabilit un prejudiciu de 56,6 milioane de hrivne (aproximativ 1,4 milioane de euro) pentru furtul de gaze”, a comunicat luni Naftogaz, citată de Interfax-Ukraine. Parchetul Regional din Vinnița a pus deja sub acuzare un funcționar, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor responsabililor.

UPDATE Actualul șef al casei de Habsburg-Lorraine, Karl Habsburg, a acuzat o parte din grupul parlamentar european Patrioţi pentru Europa că ar fi „a cincea coloană a Moscovei” în Uniunea Europeană, provocând indignarea partidului austriac de extremă dreapta FPÖ, relatează AFP, potrivit news.ro.

UPDATE Poliția finlandeză a anunțat luni că a ridicat sechestrul asupra unei nave care fusese reținută sub suspiciunea de sabotare a unui cablu submarin de telecomunicații care leagă țara de Estonia prin Golful Finlandei, deși ancheta continuă, transmite Reuters. Regiunea Mării Baltice se află în stare de alertă maximă după o serie de probleme care au afectat cabluri de transport de electricitate și comunicații și conducte de gaz submarine de când Rusia a invadat Ucraina în 2022, iar NATO și-a întărit prezența militară cu fregate, avioane și drone navale, scrie Hotnews.

UPDATE Racheta Oreșnik poate fi interceptată în timp ce află încă în spațiu de sistemele avansate de apărare antirachetă ale aliaților Ucrainei, spune Oleg Katkov, redactor-șef al Defense Express, relatează Liga.net.

UPDATE Un atac cu drone efectuat de forţele ruse a lăsat fără energie electrică aproximativ 35.000 de locuinţe din regiunea ucraineană Odesa, a anunţat luni furnizorul de electricitate DTEK, care a evocat o avarie majoră, informează agenţia de presă germană DPA, citată de Agerpres. ''Reluarea furnizării va lua timp'', arată declaraţia citată.

UPDATE La Odesa, dronele rusești au lovit obiective de infrastructură și clădiri rezidențiale. Potrivit autorităților locale, o casă a fost complet distrusă, iar alte patru au fost avariate. Două persoane au fost rănite. În cartierul Peresîp, o parte a orașului a rămas fără electricitate, iar echipele de intervenție au deschis puncte de încălzire pentru populație, în timp ce lucrările de restabilire a alimentării cu energie sunt în desfășurare, scrie Adevărul. 

UPDATE Germania intenționează să aprofundeze cooperarea cu India în domeniul securității, în încercarea de a reduce dependența acestei țări de Rusia, a declarat luni cancelarul german Friedrich Merz, aflat la Ahmedabad alături de prim-ministrul indian Narendra Modi, potrivit Reuters.

UPDATE Rusia a dezvoltat o nouă versiune a dronei de tip Shahed (Geran-2), capabilă să atace atât ținte aeriene, cât și terestre în cadrul aceleiași misiuni, potrivit unei analize publicate de Serviciul de Informații Militare al Ucrainei (HUR). Potrivit HUR, varianta Geran-2 „E” este echipată simultan cu un sistem portabil de apărare aeriană Verba MANPADS și cu o ogivă explozivă principală, permițând dronei să angajeze mai multe tipuri de ținte într-un singur zbor, potrivit NewsWeek.

UPDATE Expertul britanic Hamish de Bretton-Gordon consideră că un acord de pace cu Ucraina este cel mai bun scenariu pentru Federația Rusă, deoarece, ulterior, situația nu va face decât să se înrăutățească. Kremlinul se va confrunta în curând cu o lipsă critică de finanțe și de oameni. Când tinerii din elitele Moscovei și Sankt Petersburgului vor începe să fie trimiși în masă pe front, oligarhii vor vorbi cu voce tare despre oportunitatea războiului. Pe fondul inflației record și al ratelor ridicate ale dobânzii, mașina de război a agresorului se va opri inevitabil, comunică TSN.

UPDATE Rusia a pierdut cel puțin 19 generali ei fiind uciși de la începutul invaziei sale la scară largă a Ucrainei, acum aproape patru ani, a relatat publicația de investigații The Insider, citând date open-source și rapoarte din surse rusești și ucrainene. Nu toate decesele au fost confirmate oficial de autoritățile ruse, a precizat publicația.

UPDATE Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a lansat un atac verbal dur la adresa secretarului britanic al Apărării, John Healey, după ce acesta a declarat că, dacă ar avea ocazia, l-ar reține pe președintele rus Vladimir Putin pentru a-l trage la răspundere pentru crime de război. Reacția oficialului rus a venit pe 11 ianuarie, în cadrul unei intervenții la postul de televiziune de stat TV Centre, unde a catalogat afirmațiile lui Healey drept „visele umede ale perverșilor britanici”.

UPDATE UE ar putea face un pas major spre autonomia sa strategică în domeniul apărării, prin crearea unei forțe militare europene permanente de aproximativ 100.000 de soldați. Ideea a fost lansată public de comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius. Andrius Kubilius a avertizat că Europa trebuie să se pregătească pentru un posibil scenariu în care trupele americane să fie retrase sau redislocate de pe continent, scrie NewsWeek.

UPDATE Raportul unui ONG german de mediu arată că a existat o mică scădere a cantităților uriașe de gaze exportate de Rusia către Europa din complexul de GNL din peninsula Iamal din Siberia. Acest terminal-cheie al Kremlinului ar fi furnizat unor ţări europene, în 2025, gaz natural lichefiat în valoare de 7,2 miliarde de euro, notează Kiev Post.

UPDATE Marea Britanie intenționează să înceapă în viitorul apropiat producția unei noi rachete cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina, capabilă să lovească ținte aflate la aproximativ 500 de kilometri, inclusiv capitala Federației Ruse. Potrivit publicației Daily Mail, care îl citează pe ministrul apărării britanic John Healey, Ministerul Apărării de la Londra caută în prezent companii capabile să producă primele trei rachete balistice Nightfall, la un cost inițial de aproximativ 9 milioane de lire sterline, scrie NewsWeek.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a reapărut luni la Kremlin, după o absență de aproape două săptămâni ca urmare a sărbătorilor de iarnă, dar s-a abținut să comenteze evoluțiile din actualitatea internaţională, în timp ce naționaliștii ruşi critică reacția slabă a Moscovei faţă de aceste evoluții, consemnează agenţia EFE, conform Agerpres. Putin s-a întâlnit cu vicepremierul Denis Manturov, cu care a discutat despre situaţia din sectorul industrial, inclusiv industria militară şi cea spațială. Vicepremierul a subliniat că aproximativ 3,8 milioane de angajați lucrează în prezent în fabrici militare, dintre care circa 800.000 s-au angajat în ultimii trei ani. Liderul de la Kremlin, care a participat la un singur eveniment public de când a început noul an, nu a mai făcut declaraţii de la sfârşitul anului 2025.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1418: Bornă istorică, ger și beznă. Zelenski acuză teroare, iar Băsescu îi critică pe Putin și Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1417: Atac asupra unui depozit petrolier din Rusia. S-a declanșat un incendiu
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1416: Oreshnik la Lvov, morți la Kiev și ședință de urgență la ONU. Zelenski: „Este nevoie de o reacție”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1418: Bornă istorică, ger și beznă. Zelenski acuză teroare, iar Băsescu îi critică pe Putin și Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1418: Bornă istorică, ger și beznă. Zelenski acuză teroare, iar Băsescu îi critică pe Putin și Trump
 Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, invitat la „Новая неделя”: De la 20:00, doar la TV8!
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, invitat la „Новая неделя”: De la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Averea președintei Maia Sandu în 2025: Venituri mai mari, inclusiv bani după câștigul unui proces de judecată
/VIDEO/ Averea președintei Maia Sandu în 2025: Venituri mai mari, inclusiv bani după câștigul unui proces de judecată
/VIDEO/ „REVELION DE VIS” LA TV8: Urmăriți un film cu artiștii îndrăgiți așa cum nici nu v-ați imaginat
/VIDEO/ „REVELION DE VIS” LA TV8: Urmăriți un film cu artiștii îndrăgiți așa cum nici nu v-ați imaginat
Sofia Vicoveanca, internată de urgență la spital: Cântăreața a suferit un infarct
Sofia Vicoveanca, internată de urgență la spital: Cântăreața a suferit un infarct

Proprietar al barului din Crans-Montana, plasat în arest: Bilanțul final al incendiului devastator

missing
12 ianuarie 2026, ora 18:50

Co-proprietarul barului din Elveția mistuit de flăcări în noaptea de Anul Nou a fost plasat în detenție preventivă pentru trei luni, în timp ce ancheta asupra tragediei continuă. Bilanțul final al incendiului este de 40 de morți și 116 răniți, majoritatea victimelor fiind adolescenți.

Potrivit AFP, instanța a precizat însă că este dispusă să îl elibereze pe co-proprietar dacă vor fi aplicate măsuri alternative, inclusiv depunerea unei garanții financiare.

La două zile după incendiu, procurorii au anunțat că soții Moretti sunt cercetați penal pentru omor din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiere din neglijență. Constatările preliminare arată că focul ar fi pornit după ce scânteile artificiale au aprins spuma de izolație fonică montată pe tavanul subsolului.

În cadrul anchetei sunt verificate și alte posibile nereguli, inclusiv prezența stingătoarelor și respectarea regulilor privind ieșirile de urgență. Jacques Moretti a declarat anchetatorilor că, după incendiu, a descoperit că o ușă de serviciu fusese încuiată din interior și că după ce a deschis-o a găsit victime în spatele ei.

Săptămâna trecută, autoritățile din Crans-Montana au recunoscut că la bar nu au mai fost efectuate inspecții de siguranță la incendiu din 2019, ceea ce a provocat indignare. În timp ce co-proprietarul Jacques Moretti este reținut, soția sa rămâne liberă, Parchetul precizând că „având în vedere trecutul ei și legăturile personale, o solicitare de măsuri alternative ar reduce riscul de fugă”.

Avocații familiilor victimelor critică ancheta. Sebastien Fanti a spus că oamenii sunt „doar foarte imperfect mulțumiți de detenția preventivă a doar unuia dintre manageri” și a citat declarația unui tată: „Tatăl unui copil ars de viu mi-a spus: A murit ca într-un război, deci acum e război”.

Între timp, președintele cantonului Wallis, Mathias Reynard, a declarat că 80 de persoane se află încă în spitale din Elveția și din străinătate.

Președinta Maia Sandu spune că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens. A adus și argumente. /După șapte ani de ezitări, judecătorii îl vor întreba pe Plahotniuc ce a pus în sacoșa neagră pe care i-a dat-o lui Dodon. Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea procurorului de a-l audia în calitate de martor pe fostul lider al Partidului Democrat. /Bilanțul victimelor în urma protestelor din Iran a depășit cifra de 500 de morți, iar Donald Trump nu exclude că Statele Unite vor ataca obiective strategice ale regimului de la Teheran.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Pierderi de milioane pentru industria avicolă din Moldova, după ce autoritățile au dispus nimicirea a peste 100 de mii de pui și au retras mai multe loturi de ouă contaminate. Sunt vizate trei întreprinderi ce au hrănit păsările cu furaje importate din Ucraina, în care s-a depistat o substanță toxică. /Cei câțiva centimetri de zăpadă care s-au așternut peste Moldova au făcut prăpăd pe șoselele naționale și pe străzile din capitală. S-au produs numeroase de accidente, sute de vehicule au derapat în șanțuri, iar zeci de oameni au ajuns la urgență cu fracturi. /Rusia a lovit orașul ucrainean Lvov cu o rachetă Oreșnik cu o rază de acțiune care îi permite să lovească ținte din întreaga Europă. La Kiev, 4 oameni au murit, iar peste 20 au fost grav răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Jurnaliștii ruși au găsit o legătură între fugarul Ilan Șor și proprietarii petrolierului rus capturat, ieri, de forțelele americane. Șor este etichetat drept asistentul Kremlinului care ajută Moscova să ocolească sancțiunile occidentale. /De Crăciun pe stil vechi, medicii de la Institutul de Medicină Urgentă au lucrat în regim alert. Aceștia au acordat îngrijiri medicale pentru peste 200 de pacienți în 24 de ore. /Americanii ar urma să preia toate afacerile companiei rusești Lukoil din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, inclusiv pe cele din Republica Moldova. Două companii energetice din SUA pregătesc o ofertă estimată la 22 de miliarde de dolari.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un incendiu puternic a distrus azi un depozit alimentar din capitală, provocând, celei mai mari rețele de magazine din țară, pagube de milioane. Din fericire nu s-au înregistrat victime, dar majoritatea bunurilor au fost distruse. /Venezuela va ceda Statelor Unite zeci de milioane de barili de petrol, în valoare de miliarde de dolari, iar veniturile vor fi controlate de americani, a anunțat Donald Trump. Declarația sa scoate în evidență miza reală din spatele preluării controlului asupra statului venezuelean. /Astăzi, creștinii ortodocși de stil vechi și-au urat „Crăciun fericit”. De dimineață, oamenii au participat la liturghia tradițională, iar apoi s-au adunat în jurul mesei de sărbătoare, așteptând cu bucurie colindătorii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi este ajunul Crăciunului pe stil vechi, iar cu această ocazie, în centrul capitalei va fi organizat un concert cu colinde. /Codul galben de ghețuș, polei și ceață a făcut carambol pe șoselele din țară. Mai multe camioane au derapat în șanțuri, s-au produs numeroase accidente rutiere, iar un microbuz a ars ca o torță la Căușeni. /Veaceslav Platon vrea să ajungă în boxa martorilor în dosarul fraudei bancare și a depus în instanță un de mers în acest sens. Azi au fost audiați alți doi martori ai apărării, în absența fostului lider PD.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Citat în calitate de martor al apărării, fostul premier Iurie Leancă a declarat în instanță că nu a primit indicații de la Vlad Plahotniuc și că regretă că nu și-a dat demisia la timp, asumându-și prea multe responsabilități. /Atenție la drum, în următoarele 3 zile. Meteorologii au emis un cod galben de polei și ghețuș, valabil până mâine pe întreg teritoriul țării, după care va intra în vigoare o altă avertizare /Președintele american escaladează tensiunile internaționale. După Venezuela, Donald Trump amenință cu acțiuni militare, Columbia, Cuba și Groenlanda.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Începutul lui 2026 aduce scumpiri la carburanți, după intrarea în vigoare a accizelor majorate, a noii marje comerciale și a creșterii contribuției pentru eficiență energetică. Modificări sunt deja vizibile la pompă. /Descoperire macabră în seara de Anul Nou. Cadavrul unei femei a fost găsit, la 11 zile după ce a fost omorâtă. Principalul suspect este concubinul acesteia. /Bilanțul catastrofei produse într-un club de lux din Elveția, în noaptea dintre ani, a ajuns la 47 de morți și peste 112 răniți. Ancheta inițiată indică posibile nereguli de securitate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie în noaptea de Revelion, într-o stațiune de schi din Elveția. Cel puțin 40 de oameni au murit, iar peste 100 au fost răniți, în urma unei explozii produse în subsolul unui bar plini cu turiști. /Noaptea dintre ani a adunat mii de oameni în Piața Marii Adunări Naționale, unde muzica, plăcintele calde și vinul fiert au întreținut veselia până după miezul nopții. /La miezul nopții, liderii au transmis tradiționalele mesaje de Revelion: Maia Sandu a vorbit despre unitate, Volodimir Zelenski despre pace, iar Vladimir Putin a ținut un discurs scurt axat pe război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vettingul ar putea fi extins la judecătorii de primă instanță, după ce președinta Maia Sandu a acuzat tergiversarea intenționată a dosarelor de corupție și a cerut modificarea legii. /Averea viceprimarei capitalei, Irina Gutnic va fi controlată de ANI. Controlul a fost pornit după ce ANI a primit o sesizare, având la bază investigația jurnalistică publicată de TV8. /Un presupus atac ucrainean asupra uneia dintre reședințele lui Putin a creat noi tensiuni între SUA și Ucraina. Moscova acuza Kievul că ar fi vrut să-l asasineze pe liderul rus, fapt care a stârnit indignarea lui Donald Trump.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noi detalii în cazul crimei odioase de la Beriozchii, Anenii Noi. Poliția anunță că l-a reținut și pe fiul principalului suspect, în timp ce acesta intenționa să părăsească țara. /Ninsorile și vântul puternic au dat peste cap atât traficul aerian cât și pe cel terestru. Pe mai multe șosele naționale s-a circulat cu dificultate, iar unele curse aeriene au fost anulate sau amânate din cauza condițiilor meteo nefavorabile./Donald Trump dă asigurări că un acord de pace între Rusia și Ucraina este tot mai aproape. Discuțiile de ieri din Florida, cu președintele Zelenski, care au durat peste 3 ore au dus la închegarea unui plan pe placul Ucrainei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Dmitri Constantinov, ex-președintele Adunării Populare a Găgăuziei, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Sentința a fost dictată în lipsa lui. Poliția a deschis un dosar și l-a dat în căutare. /Alertă de vânt puternic în toată țară. Meteorologii au emis Cod Galben pentru patru zile. De asemenea, anunță și ninsori slabe în unele regiuni. /Liderul de la Kiev anunță o întâlnire bilaterală cu Donald Trump și progrese în planul de pace pentru Ucraina. Volodimir Zelenski spune că, până la finalul anului, ar putea fi adoptate mai multe decizii-cheie în acest sens.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Milioane de oameni din toată lumea sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului. În Republica Moldova, atmosfera de Crăciun se resimte mai mult în capitală și în câtea sate din nordul și sudul țării, unde creștinii respectă calendarul grigorian. /Crăciunul pe stil nou aduce carburanți la cele mai mici prețuri din ultimii aproape patru ani. Benzina și motorina nu au mai costat atât de ieftin din ianuarie 2022. /Ger extrem în Siberia. În Iakutia s-au înregistrat –56°C, iar meteorologii avertizează că temperaturile ar putea coborî chiar și până la -60 de grade.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Detalii halucinante despre crima descoperită ieri la Anenii Noi. Trei persoane au fost reținute. În gospodăria principalului suspect au fost descoperite osăminte de om, dar și haina în care era îmbrăcată victima în ziua dispariției. /Percheziții la 8 luni de la demolarea fostului cinematograf „Gaudeamus”. Oamenii legii cercetează reprezentantul unei companii de construcții, alături de alte persoane din Primărie, responsabile de autorizarea lucrărilor. /Șeful Statului Major al armatei libiene, patru oficiali militari de rang înalt și trei membri ai echipajului au murit după ce avionul lor s-a prăbușit lângă Ankara, la scurt timp după decolare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc va petrece Crăciunul și Revelionul în Penitenciar au decis azi magistrații de la judecătoria Buiucani. În ședința de azi au fost audiați încă doi martori ai apărării. /Vlad Filat și fosta sa soție, Sanda Filat au fost găsiți vinovați de o instanță franceză de spălare de bani. Fostul premier s-a ales cu doi ani de închisoare și cu o amendă de 100 de mii de euro. /O mașină capcană a ucis un general al Statului Major rus, în sudul Moscovei. Explozibilul, instalat sub caroserie a fost detonat la căteva minute după ce vehiculul a pornit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Postul vamal Palanca și-a sistat activitatea, iar cel de la Tudora asigură traficul doar celor porniți la Belgorod-Dnestrovsk, urmare a unor noi atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki. /Fostul deputat PLDM Veaceslav Ioniță s-a prezentat în instanță în apărarea lui Plahotniuc. Acesta a vorbit despre implicarea lui Vlad Filat în devalizarea sistemului bancar. /Europenii nu au găsit curaj ca să ofere Ucrainei activele înghețate ale Rusiei, dar au căzut de acord să ofere Kievului un împrumut de 90 de miliarde de euro, fără nicio dobândă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Atac cu drone rusești lângă granița Republicii Moldova. A fost suspendată activitatea în punctele de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie. /Cei mai mari rivali politici s-au văzut, astăzi, în instanță. Vlad Filat a încercat fără succes să intre în camera de escortă pentru o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, adus în cătușe la judecată. /Avizul critic al Comisiei de la Veneția a pus pe pauză proiectul PACCO, ce pevede crearea unei noi procuraturi în locul Procuraturii Anticorupție și PCCOCS. Președintele Parlamentului afirmă că este nevoie de noi consultări.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Andrian Candu, fostul președinte al Parlamentului, a venit astăzi în instanță ca să-și apere nașul, acuzat de implicare în devalizarea sectorului bancar. /Guvernul a renunțat la ideea de a cumpăra activele Lukoil-Moldova de la aeroport în momentul în care s-a prins că, după privatizare, investitorul rus nu și-a onorat toate angajamentele investiționale. /Președintele rus Vladimir Putin dă asigurări că Moscova își va atinge obiectivele sale în războiul din Ucraina și va ocupa teritoriile pe care le revendică ca fiind ale Rusiei, în pofida numeroaselor încercări internaționale de a pune capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guvernul va prelua de la Lukoil-Moldova infrastructura de la aeroport și baza petrolieră din strada Muncești, fără a achita niciun ban, afirmă ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea. /Proiectul PACCO, care prevede fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, a fost criticat de Comisia de la Veneția. Rămâneți cu noi pentru a afla cum răspund oficialii acestor critici. /Cadrele didactice din întreaga țară au organizat azi un flashmob prin care au cerut salarii mai mari. În buget nu sunt bani pentru asta, a declarat în replică Guvernul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Statul preia toate bunurile companiei Lukoil de pe Aeroportul Chișinău. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. /MAE avertizează că moldovenii din Rusia care solicită permise ședere sau cetățenie ar putea fi obligați să accepte angajamente militare și recomandă prudență și asistență consulară. /Stare de urgență în economie, în stânga Nistrului din cauza problemelor cu gazul. Așa -zisul lider de la Tiraspol spune că măsura este temporară. Angajații de la trei întreprinderi au fost trimiși în șomaj tehnic.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 22 la sută din gospodăriile care au cerut compensații de la stat nu s-au calificat pentru ajutor la plata facturilor, au anunțat azi autoritățile. Plățile încep astăzi, iar numărul beneficiarilor este cu 20 de procente mai mic decât anul trecut. /7,5 tone de mărar de import cu reziduuri de pesticide au fost nimicite de ANSA. Instituția nu precizează nici de această dată din ce țară au fost aduse zarzavaturile. /Conflictul dintre Statele Unite și UE se adâncește pe fundalul războiului din Ucraina. După șirul de critici venite din partea lui Donald Trump, Președinta Comisiei Europene, i-a transmis liderului american să nu se amestece în democrația Europei.

Vacanța de iarnă a elevilor poate fi prelungită din cauza ninsorii: Anunțul ministrului Educației
Vacanța de iarnă a elevilor poate fi prelungită din cauza ninsorii: Anunțul ministrului Educației
 Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, invitat la „Новая неделя”: De la 20:00, doar la TV8!
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, invitat la „Новая неделя”: De la 20:00, doar la TV8!
Incendiu devastator la Slobozia: Un bărbat de 72 de ani a murit în propria casă
Incendiu devastator la Slobozia: Un bărbat de 72 de ani a murit în propria casă
/VIDEO/ „REVELION DE VIS” LA TV8: Urmăriți un film cu artiștii îndrăgiți așa cum nici nu v-ați imaginat
/VIDEO/ „REVELION DE VIS” LA TV8: Urmăriți un film cu artiștii îndrăgiți așa cum nici nu v-ați imaginat
/VIDEO/ Carambol într-o curte din Chișinău: Momentul în care o mașină a derapat și a lovit altele
/VIDEO/ Carambol într-o curte din Chișinău: Momentul în care o mașină a derapat și a lovit altele

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.