Criza energetică din Ucraina se adâncește. Compania „Ukrenergo” anunță că alimentarea cu electricitate va fi limitată în toată țara: în regiuni, se vor aplica deconectări pe ore, iar pentru consumatorii industriali există restricții de putere. Kievul a instituit încă de ieri „regim de situație de urgență în energetică”, pe fondul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, transmite 1TV.
Potrivit lui Volodimir Zelenski, echipele de reparație, împreună cu serviciile comunale și cele pentru situații de urgență, lucrează intens pentru a restabili nu doar curentul, ci și încălzirea. Iar cea mai grea situație rămâne în Kiev, acolo unde presiunea asupra sistemului este cea mai mare.
„Din punct de vedere juridic, regimul de situație de urgență va fi oficializat, iar asta ne va da mai multe posibilități de acțiune. Guvernul Ucrainei va simplifica la maximum tot ce ține de conectarea alimentării energetice de rezervă la rețele. Fără birocrație. Zero birocrație.
În plus, am cerut să fie revizuite și regulile privind interdicția de circulație pe timp de noapte, pe durata situației de urgență. Oamenii să poată primi sprijinul de care au nevoie în orice moment, iar mediul de afaceri să își poată planifica activitatea mai rațional”, a menționat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Între timp, Serviciul de Securitate al Ucrainei anunță că, de la începutul sezonului rece, Rusia ar fi atacat de peste 250 de ori obiective energetice, printre care 11 hidrocentrale și 45 de centrale termoelectrice importante. Reprezentanții Serviciului califică aceste atacuri drept crime împotriva umanității, întrucât ar crea deliberat condiții de viață menite să „distrugă o parte a populației”.



























































