Donald Trump a fost convins, în cursul nopții trecute, să renunțe la un posibil atac asupra Iranului, potrivit unui oficial saudit anonim. Arabia Saudită, Qatarul și Omanul ar fi coordonat o „acțiune de ultim moment”, considerată un succes, pentru a-l determina pe președintele american să nu lanseze o intervenție militară împotriva regimului de la Teheran. Potrivit AFP, statele din Golf i-ar fi cerut să „ofere Iranului șansa de a-și demonstra bunele intenții”. Casa Albă și-a revendicat, la rândul său, un rol important în detensionarea situației, susținând că amenințările formulate de Trump ar fi determinat autoritățile iraniene să renunțe la presupuse planuri de executare a aproximativ 800 de manifestanți.
„Președintele a primit un mesaj - așa cum le-a dezvăluit tuturor, ieri, în fața întregii lumi, că uciderile și execuțiile vor înceta. Iar președintele înțelege, la acest moment, că 800 de execuții care erau programate și urmau să aibă loc ieri au fost oprite. Prin urmare, președintele și echipa sa monitorizează îndeaproape această situație, iar toate opțiunile rămân pe masă pentru președinte”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Conform unui oficial saudit anonim, Arabia Saudită, Qatar și Oman au depus eforturi pentru a-l descuraja pe președintele american să atace Iranul, avertizându-l cu privire la „repercusiuni grave în regiune”. Se întâmplă după ce miercuri, o parte din personalul bazei militare americane Al-Udeid din Qatar a fost evacuat, iar angajații misiunilor diplomatice americane din Arabia Saudită și Kuweit au fost îndemnați să dea dovadă de prudență, aceste evoluții alimentând temerile unui atac american iminent împotriva Iranului. Ieri, însă, o sursă anonimă din diplomație a precizat pentru agenția franceză de presă că nivelul de alertă la baza Al-Udeid a fost redus și că, treptat, „avioanele încep să-și reia pozițiile”. Statele Unite, totuși, au amenințat că dacă uciderile continuă, vor urma „consecințe grave”.
„Ceea ce pot spune în legătură cu Iranul este că președintele și echipa sa au transmis regimului iranian că, dacă uciderile vor continua, vor exista consecințe grave”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
De asemenea, purtătoare de cuvânt a Casei Albe a confirmat că Trump a vorbit cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care, potrivit New York Times, i-a cerut să nu intervină militar în Iran.
„Este adevărat că președintele a vorbit cu prim-ministrul Netanyahu, dar nu aș oferi niciodată detalii despre conversația lor fără aprobarea expresă a președintelui însuși”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Cel puțin 1.500 de persoane condamnate la moarte au fost executate în Iran în 2025, potrivit unui bilanț publicat la începutul lunii ianuarie de ONG-ul Iran Human Rights, care a afirmat că acesta este cel mai mare număr anual de execuții înregistrat de organizație în ultimii 35 de ani.
De la declanșarea protestelor, pe 28 decembrie, Donald Trump a amenințat în repetate rânduri cu intervenția împotriva Teheranului. Miercuri, el a afirmat că a fost informat „de surse foarte importante” că „uciderile au încetat” și că execuțiile planificate ale manifestanților „nu vor avea loc”. În fața uneia dintre cele mai grave provocări pentru Republica Islamică de la proclamarea sa în 1979, apărătorii drepturilor omului au denunțat o represiune soldată cu mii de morți, într-o țară în care accesul la internet rămâne restricționat de peste o săptămână.