Astăzi este o zi istorică pentru comerțul global. După 25 de ani de negocieri, Uniunea Europeană și patru țări din America de Sud, care formează uniunea Mercosur, au semnat cu puțin timp în urmă acordul de liber schimb. La ceremomonia organizată în Paraguay a particiapt conducera UE și președinții statelor membre Mercosur.
Acordul de astăzi înseamnă crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de consumatori. Mercosur este un bloc comercial sud-american înfiinţat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Comerțul fără taxe cu aceste țări a fost susținut de 21 din cele 27 de state membre UE, Franța fiind cel mai înverșunat critic.
Fermierii francezi au ieșit în stradă pentru proteste, fiind îngrijorați că nu-și vor mai putea vinde marfa, având în vedere că sud-americanii sunt gata să-și livreze produsele la prețuri cu mult mai mici. România, însă, ca și majoritatea statelor UE, a spus „da” acordului Mercosur. Totuși, precizăm că acordul semnat astăzi nu intră automat în vigoare, fiind nevoie de parcurgerea mai multor etape în cadrul ambelor blocuri.




































