Faptul că Vlad Plahotniuc, cel care i-ar fi dat punga cu bani ex președintelui Igor Dodon, este și martor în dosarul „sacoșei” amuză politicienii de la Chișinău. Invitații de aseară a emisiunii „Întreabă Ghețu” au râs în hohote atunci când li s-a amintit că cel care este acuzat de corupere activă are și statut de martor.
„Discutăm alt subiect despre dosarul „Kuliok”. Plahotniuc și fostul consilier Iaralov vor fi citați ca martori.- Domnul Carp și domnul Gligor zâmbesc, pentru că....”
„Sunt parte a învinuirii. Sunt cei care au participat nemijlocit. Întotdeauna când existăunul care ia sacoșa, există și unul care o dă.”
„Organizatorul organizației criminale, dar tu îl citez ca martor. Procuratura l-a admis ca martor pe el și pe Iaralov care sunt oameni cu roluri active în organizația criminală Plahotniuc.”
Deși are statut de învinuit în dosarul „Sacoșa”, fostul lider al Partidului Democrat poate fi citat în calitate de martor în același dosar după o interpretare a Curții Constituționale. În septembrie Înalta Curte a permis persoanele cercetate pentru o infracțiune să fie audiate și în calitate de martori. Deși i-au fost aduse la cunoștință învinuirile pe acest dosar, Plahotniuc nu a făcut deocamdată declarații. Procurorul spune că poziția sa în instanță este extrem de importantă.
„Va fi adus in fața instanței, i se vor adresa anumite întrebări legate de drepturile lui, dacă urmează sau nu să facă declarații va trebui să fie însoțit de un avocat și să verifice dacă declarațiile nu intercalează cu propriul lui interes. Credem căi au dispus pentru că au fost persoane implicate în prim plan în această acțiune și în dependență de ce vor declara vom veni și cu alte solicitări”, a precizat procurorul Vitalie Codreanu.
Lilian Carp susține că pentru Igor Dodon era mai bine ca Vlad Plahotniuc să nu fie adus în țară. Politicianul a observat că de ceva timp ex-președintele nu mai vine la ședințele de judecată în care i se decide soarta.
„Prima dată când a declarat că se va gândi și probabil va veni, Dodon era foarte curajos, a spus că chiar îl așteaptă. Când Plahotniuc a spus că va veni, avocatul său care a spus că nu este corect să fie audiat”, a subliniat deputatul PAS, Lilian Carp.
Astăzi Igor Dodon a postat pe Facebook un mesaj în care se arată că liderul socialiștilor este în Rusia.
La ultima ședință, instanța a admis 11 din cei 17 martori propuși de procurori, este vorba despre Iurie Reniță, care a publicat video cu faimoasa sacoșă neagră, foștii deputați Vladimir Cebotari, Dumitru Diacov, Andrian Candu, Adrian Albu, actualul parlamentar Lilian Carp, dar și fostul premier Pavel Filip.
În acest dosar, Igor Dodon este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Fostul șef de stat pledează nevinovat și riscă până la 20 de ani de închisoare. Acesta este primul președinte de țară judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost trimis direct la CSJ, singura instanță competentă să examineze cauzele penale pornite pe numele unui șef de stat.





























































