Ziua de luni, 19 ianuarie 2026, este cunoscută sub numele de Blue Monday sau „lunea tristă”, fiind considerată cea mai deprimantă zi a anului. Această denumire provine din limba engleză și sugerează o tendință spre melancolie. Deși stabilită pe baze mai mult sau mai puțin științifice, este, de fapt, un apel la reflecție asupra unei dintre cele mai răspândite afecțiuni ale secolului: depresia.
Denumirea „Blue Monday” a fost dată pentru prima dată în 2005 de compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de marketing. Ulterior, această zi a căpătat diverse conotații negative, fiind asociată cu factori precum schimbările vremii, dificultăți financiare și alte ghinioane.
Termenul a fost pentru prima dată publicat într-un comunicat de presă de către Cliff Arnall, psiholog și profesor la Universitatea din Cardiff, în 2005. Ziaristul Dr. Ben Goldacre de la The Guardian a raportat că acest comunicat a fost distribuit unui număr mare de academicieni de relații publice ai agenției Porter Novelli, care au fost plătiți pentru a-l semna.
Cliff Arnall a dezvoltat o formulă matematică pentru a calcula ziua considerată cea mai deprimantă din an, luând în calcul factori precum condițiile meteorologice, nivelul datoriilor, timpul scurs de la sărbători, nerealizarea „rezoluțiilor” de Anul Nou și scăderea motivației. De asemenea, și aversiunea generală față de zilele de luni a fost inclusă.
În 2022, pandemia a fost un factor suplimentar, dar care nu a fost luat în calcul în formula inițială. În urma studiilor realizate, s-a constatat că a treia zi de luni din ianuarie este asociată cu un vârf de absenteism la locul de muncă și cu o creștere a cererilor de divorț depuse la instanță. De fapt, formula concepută de Arnall nu este una științifică, ci mai degrabă o ipoteză jucăușă bazată pe mai mulți factori care pot contribui la o stare de spirit scăzută. Formula ar suna astfel:
[V + (D - s)] x TQ / M x Na, unde:
- V = vremea
- D = datoriile
- s = sărbătorile trecute
- TQ = timpul scurs de la sărbători
- M = motivația
- Na = numărul de zile de luni
Sfaturi și recomandări pentru a combate stările neplăcute
Blue Monday este o stare pasageră de tristețe care trebuie combătută, în primul rând, prin mijloacele pe care le avem la îndemână. Modalitățile simple, demonstrate clinic, de combatere a stărilor de tristețe sunt:
- Exerciții fizice regulate (chiar și 30 de minute de mers pe jos în fiecare zi);
- O dietă echilibrată și o hidratare corespunzătoare;
- Somn odihnitor (de evitat lumina albastră de la dispozitive și ecrane înainte de culcare);
- Activități relaxante, cum ar fi programele sau aplicațiile de relaxare sau de wellness, care pot încorpora meditație, relaxare musculară sau exerciții de respirație;
- Stabilirea unor obiective și priorități (de exemplu, o persoană ar trebui să fie conștientă de ceea ce a realizat la sfârșitul zilei, nu să se concentreze pe ce nu a reușit să facă);
- Practicarea recunoștinței (este recomandat să se noteze zilnic, într-un jurnal, un lucru pentru care persoana este recunoscătoare la final de zi);
- Discuții sincere cu prietenii sau membrii familiei care pot oferi sprijin emoțional și ajutor practic;
- Stabilirea unui buget pentru a gestiona cheltuielile;
- Respectarea unui program zilnic bine pus la punct - studiile au demostrat că persoanele care respectă un anumit program și au o viață ordonată sunt persoane mult mai fericite, deoarece au mai mult timp pentru ei și pentru cei dragi.
Dacă simptomele nu se ameliorează, ele pot indica depresia și/sau alte probleme de sănătate mintală. Este recomandată o programare la medicul de familie sau la un specialist în sănătate mintală cât mai curând posibil. Există multe opțiuni diferite de tratament disponibile pentru depresie, inclusiv terapie, medicație și o combinație a celor două, pe care doar un medic specialist în sănătatea mintală le poate oferi.
Solicitarea de ajutor pentru depresie este un semn de putere, nu de slăbiciune.
































































