Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: „Google-ul rusesc”, lovit a treia oară. Trump spune că Putin vrea pace, dar Zelenski nu

Discuții despre gândaci cu ministrul Educației: Ce le-a promis Dan Perciun unor studenți cazați în căminul UTM

Emilia - 2026-01-19T202437.966
19 ianuarie 2026, ora 21:29
foto: mec.gov.md

Ministrul Educației ar fi convins că în căminul nr. 15 al Universității Tehnice a Moldovei există gândaci. Dan Perciun s-a întâlnit astăzi cu mai mulți studenți care au distribuit imagini cu insectele pe rețelele de socializare. Ulterior, autoritățile centrale au anunțat că administrația căminului va întreprinde măsuri suplimentare de dezinsecție.

Potrivit unui comunicat al ministerului, discuțiile cu studenții Colegiului „Alexei Mateevici” au vizat soluțiile care pot fi aplicate pentru îmbunătățirea condițiilor din clădire și măsurile luate de administrația căminului pentru curățenie, atât în interior, cât și pe teritoriul adiacent.

Dan Perciun i-a asigurat pe tineri că cei care au semnalat problemele nu vor fi taxați. În perioada următoare, autoritățile spun că vor fi identificate și surse suplimentare de finanțare pentru lucrări de reparație în camerele unde sunt cazați peste 180 de studenți.

Ministerul Educației și Cercetării mai menționează că, în ultimii ani, a investit peste 50 de milioane de lei în renovarea căminelor studențești. De asemenea, împreună cu partenerii de dezvoltare, instituția planifică renovarea capitală a 15 cămine, investiții estimate la peste 30 de milioane de euro.

Anterior, o studentă a povestit pentru NewsMaker că în timp ce dormea, un gândac i-a intrat în ureche. Tânăra susține că a fost nevoită să se adreseze de urgență medicilor, iar intervenția a fost una dureroasă și costisitoare. Alți studenți au menționat că nu pot dormi noaptea, din cauza mușcăturilor de insecte.

TV8.md amintește că pe 14 ianuarie, ministrul Educației, Dan Perciun, nu a confirmat, nici infirmat acuzațiile aduse de studenți, privind condițiile insalubre de cazare. Oficialul a declarat înainte de ultima ședință a Guvernului că „dacă sunt probleme, ele vor fi rezolvate”.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a declarat că imaginile de pe rețelele de socializare cu gândaci, „fac parte dintr-o campanie împotriva universității”. Reprezentanții UTM mai precizează într-un comunicat că lucrările de dezinsecție în căminele UTM sunt efectuate sistematic, în două etape pe parcursul vacanței de vară. Totuși, „anumite comportamente neconforme sau factori externi pot favoriza apariția punctuală a unor situații izolate, care nu pot fi confundate cu deficiențe structurale sau de management”.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
/PROMO/ Directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, invitată la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, doar la TV8!
/PROMO/ Directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, invitată la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, doar la TV8!
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Blocaj pe Dunăre, în ambele sensuri: Peste 130 de nave nu pot înainta spre Portul Constanța
Blocaj pe Dunăre, în ambele sensuri: Peste 130 de nave nu pot înainta spre Portul Constanța

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente