Forțele militare franceze au capturat, în Marea Mediterană, un petrolier rus suspectat că face parte din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei. Anunțul a fost făcut joi de președintele Emmanuel Macron, la scurt timp după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat apărarea Europei și lipsa acțiunii din partea Uniunii Europene, care nu capturează navele rusești, spre deosebire de SUA
„Nu vom tolera nicio încălcare. În această dimineață, Marina franceză a urcat la bordul unei nave petroliere venind din Rusia, aflată sub sancțiuni internaționale și suspectată că arborază o bandieră falsă. Operațiunea a fost desfășurată pe mările internaționale, în Mediterana, cu sprijinul mai multor dintre aliații noștri. Aceasta a fost realizată în strictă conformitate cu Convenția Națiunilor Unite privind Dreptul Mării. A fost deschisă o investigație judiciară. Nava a fost deviată. Suntem hotărâți să susținem dreptul internațional și să asigurăm aplicarea eficientă a sancțiunilor. Activitățile „flotei din umbră” contribuie la finanțarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a scris liderul de la Paris pe X.
Site-urile de urmărire a navelor indică faptul că nava, numită „Grinch”, a fost construită în 2004 și navighează sub pavilionul Comorelor, transmite The Moscow Times.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit lui Macron pentru „hotărârea necesară pentru a asigura faptul că țițeiul rusesc nu mai finanțează războiul Rusiei.”
„Navele petroliere ruse care operează aproape de coastele europene trebuie oprite. Sancțiunile împotriva întregii infrastructuri a flotei umbre trebuie să fie mai severe. Navele trebuie reținute. Și nu ar fi corect să confiscăm și să vindem petrolul transportat de aceste nave?”, a scris liderul de la Kiev pe X.
Anterior, la Davos, Zelenski a a cerut şi mai multe sancţiuni împotriva Rusiei, avertizând: „Dacă Europa nu este percepută ca o forţă globală, dacă acţiunile sale nu îi sperie pe actorii răi, atunci Europa va reacţiona mereu, încercând să ţină pasul cu noile pericole şi atacuri”.
Referitor la apărarea bătrânului continent, liderul de la Kiev a afirmat că are nevoie de „forţe armate unite care să poată apăra cu adevărat Europa astăzi”.
„Europa se bazează doar pe convingerea că, dacă apare un pericol, NATO va acţiona. Dar nimeni nu a văzut cu adevărat alianţa în acţiune”, a declarat Zelenski.
„Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde? În acest moment, NATO există datorită convingerii că Statele Unite vor acţiona, că nu vor rămâne deoparte şi vor ajuta. Dar dacă nu o vor face?”, s-a întrebat liderul ucrainean, lăsând să se înțeleagă propria sa îngrijorare față de o posibilă retragere a SUA.
Mai mult, Zelenski a afirmat că a observat că unii lideri europeni „speră că problemele vor dispărea”, în timp ce alții încearcă să acționeze, însă, de fapt, doar datorită SUA măsurile de apărare și securitate sunt intensificate.






























































